Managerul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Tropicale "Dr. Victor Babes" din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, a transmis că pentru a preveni un număr mai mare de cazuri de gripă, este nevoie de vaccinarea antigripală.
”Este în continuare necesară vaccinarea antigripală, măcar, pentru a preveni totuşi un număr foarte mare, în timp scurt, de cazuri. Vaccinul antigripal este atât de cunoscut şi aplicat de zeci de ani încât nu cred că mai merită discutat despre siguranţa lui”, a declarat, duminică după amiază, într-o intervenţie la Digi 24, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.
Conform acesteia, „ca şi număr de prezentări sunt destul de multe atât la adulţi, cât şi la copii”
”Din aceşti oameni reţinem cazurile mai dificile, cazurile de pacienţi care necesit tratament în spital”, precizează medicul.
Aceasta a subliniat că, la Spitalul „Victor Babeş” toţi pacienţii care vin la urgenţe primesc mască sanitară de protecţie, iar cei cu afecţiuni respiratorii sunt îndrumaţi către un anumit pavilion al unităţii sanitare pentru a preveni transmiterea virusurilor de la un pacient la altul.
„Dar, odată cu creşterea aglomeraţiei, lucrurile se pot complica. Eu cred că foarte utilă ar fi adresarea către medicii de familie, aşa cum am spus întotdeauna, pentru primele măsuri şi ar trebui să ajungă la spital numai cazurile într-adevăr complicate, care nu mai pot fi tratate acasă, sub supravegherea medicului de familie”, a precizat medicul, conform news.ro
Medicul Simin Aysel Florescu, mesaj ferm: Pentru a preveni un număr mai mare de cazuri de gripă, este nevoie de vaccinarea antigripală
Trending

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

02 marActual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

02 marActual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marActual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR
Articole Similare

01 marSocial
Pensie chiar și după moarte. Urmașii pot încasa banii rămași de pe urma rudei decedate în termen de cel mult 3 ani

28-02-2026 20:40Social
Elevii din Anglia mănâncă pui din România. Ministrul Agriculturii se laudă cu etichetele curate ale produselor românești

28-02-2026 16:54Social
Burse mai mari pentru elevi în luna aprilie. Este lege, toți școlarii vor primi valoarea maximă admisă de Ministerul Educației

27-02-2026 19:04Social
Părinții cu doi copii din România pot deveni favorizați ai sistemului. Proiect de lege surpriză

27-02-2026 12:14Social



