Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat că nu este cazul de o nouă administrare a serurilor, cel puțin pentru moment, împotriva noilor tulpini de coronavirus.
Datele oficiale confirmă eficiența serurilor anti-COVID, potrivit colonelului Gheorghiță, medic la Spitalul Militar Universitar.
”Da, din fericire, toate vaccinurile pe care le folosim astăzi sunt eficiente împotriva tuturor variantelor virale, chiar dacă au trecut 6 luni. În acest moment, datele se colectează, nu avem niciun semnal care să ne arate că la acest moment, la 6-8 luni de la momentul campaniei de vaccinare, rata de eficiență scade.
Mesajul este de a completa schema de vaccinare. Doar în acest fel avem o protecție bună împotriva variantei Delta. Adică, să nu facem doar o singură doză (...)”, a declarat Valeriu Gheorghiță, conform b1.ro.
Vezi și:
Situație dramatică în România cu privire la vaccinare. Valeriu Gheorghiță: ‘Unele centre de vaccinare și-au redus programul, iar altele și-au întrerupt temporar activitatea’
Scăderea numărului de infectări cu Covid nu este întâmplătoare. Valeriu Gheorghiță: ‘Este perioada de acalmie dintre valuri. Din fericire, evoluția epidemiologică în România este una foarte bună’













