Mega proiectul X care face România o forță a Europei. Ideea nu este una nouă, dar dacă va fi dus la bun sfârșit ar însemna un boost economic fără precedent

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 11-06-2025 05:27

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Nicolae Ceauşescu a mai avut un vis măreţ, şi anume construcţia unui Canal navigabil Dunăre-București. Ideea nu i-a aparţinut în totalitate, ci a fost preluată de pe vremea Regelui Carol I.

Calea navigabilă ar fi urmat să lege Bucureşiul de fluviul Dunărea, în cadrul unui plan mai larg de dezvoltare hidrografică și infrastructurală a țării.

Citiţi şi: Război între România și Bulgaria pe o temă stringentă. Guvernul de la Sofia își dorește mai multe poduri peste Dunăre, în vreme ce Bucureștiul nu pare să fie de acord

Lucrările, abandonate după Revoluţia din '89

Martorii vremii spun că, în 1989, lucrările erau finalizate în proporție de 70%. Ulterior, proiectul a fost abandonat. Componente majore din structura deja construită s-au deteriorat considerabil.

Totuși, în urmă cu câțiva ani proiectul Canalului Dunăre-București a renăscut. Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CNACN), aflată sub aripa Ministerului Transporturilor, titularul proiectului, este cea care se ocupă de revizuirea studiului de fezabilitate și care trebuie să obțină pentru finalizarea lui acordul de mediu.

Proiectul „Amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe” se află în procedura de reglementare la ANPM în vederea obținerii acordului de mediu, în conformitate cu prevederile Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, conform unui comunicat transmis celor de la Gândul.

„Pentru anul 2025 avem în derulare activitatea privind stabilirea coridorului de expropriere și identificare proprietari.

De asemenea, în cadrul derulării procedurii de mediu, în cursul lunii aprilie estimăm depunerea la Agenția Națională pentru Protecția Mediului a Raportului privind impactul asupra mediului și studiului de evaluare adecvată.

Având în vedere anvergura proiectului, estimăm o decalare a termenului de finalizarea a studiului de fezabilitate, în principal datorită procedurii de mediu”, a transmis Florin Goidea, directorul general al CNACN.

Citiţi şi: Super-podul României s-a betonat. Cum arată, în acest moment, „minunea” construită pe Autostrada A7 și care face parte din lotul 1, Buzău – Vadu Pașii

Date tehnice Canalul Dunăre-București

În 1984, după inaugurarea Canalului Dunăre-Marea neagră, au început lucrările la București-Dunăre, pentru care a ales varianta cea mai costisitoare și mai complicată tehnic. După 1989, șantierul a fost abandonat, iar în 1994, a intrat oficial în conservare.

După terminarea lucrărilor Canalul Dunăre-București, râul Dâmbovița va fi navigabil pe o distanță 30 de kilometri, iar râul Argeș pe 73 kilometri. Ar urma să navigheze barje de 2.000 de tone și un împingător. Navele vor avea o lungime de maximum 110 m și o lățime de 11,4m.

Planul mai include:

  • patru ecluze și trei porturi, două la București – lângă comună 1 Decembrie – pe Argeș și la Glina – pe râul Dâmbovița- și altul la Oltenița,

  • legătura directă între București și Portul Constanța, dar și cu alte capitale europene prin Canalul Rhin-Main-Dunăre.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri