Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Sala Miron Vlasto din sediul său istoric un eveniment dedicat promovării schimburilor comerciale și cooperării economice cu Statul Libia. Manifestarea a avut loc în marja vizitei în România, în perioada 25-27 mai, a unei delegații conduse de Farag Darbil Amer, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Tripoli (CCIA Tripoli) și a fost onorată de prezenţa ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Statului Libia în România, E.S. Abdulmuli Monem, și a șefului Cancelariei Ambasadei, coordonatorul sectoarelor economic, comercial și cultural, Mohamed L.A Shebani.
Cu acest prilej, a avut loc semnarea Memorandumului de Înțelegere între CCIB și CCIA Tripoli de către președinții celor două Camere, în prezența membrilor delegației libiene și a reprezentanților unor firme românești interesate de piața amintită.
În deschiderea evenimentului, președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a făcut o prezentare succintă a potenţialului economic al Capitalei, oraş care concentrează aproape un sfert din firmele înregistrate în ţara noastră, 18% din export și 31% din import.
De asemenea, Iuliu Stocklosa a vorbit oaspeţilor despre activitatea și serviciile CCIB, cu accent pe cele dedicate promovării ofertei românești în străinătate, dar și a oportunităților de afaceri și investiționale oferite de diverse piețe, în rândul comunității de business. În context, președintele Camerei bucureștene a subliniat potențialul ridicat de cooperare cu parteneri din Libia, ținând seama de tradiția relațiilor bilaterale, de buna reputație a firmelor românești în această țară, dar și de o anumită complementaritate a celor două economii.
Președintele CCIA Tripoli, Farag Darbil Amer, a subliniat interesul deosebit pentrudezvoltarea relațiilor de cooperare cu firme din România, atât în domeniul comercial, cât și pe diverse proiecte investiționale de amploare. Președintele CCIA Tripoli a exprimat întreaga deschidere pentru a furniza informații de interes despre oportunitățile oferite de țara sa, dar și de a oferi sprijin companiilor românești care doresc să lucreze cu parteneri din Libia.
În a doua parte a evenimentului, reprezentanții firmelor românești şi-au prezentat activitatea şi au intrat în dialog cu membrii delegației libiene. Astfel, a existat interes pentru cooperare în: industria de prelucrare a produselor agro-alimentare (panificație, patiserie, alimente diverse, floarea soarelui), energie, inclusiv din surse regenerabile, infrastructură de transport, software, consultanță, automatizare industrială, construcții și materiale de construcții, turism. În perioada următoare, în baza memorandumului de înțelegere semnat de cele două Camere, oamenii de afaceri români vor beneficia de sprijin pentru a intra în contact cu reprezentanți guvernamentali din industrie, economie, energie, sănătate, dar și cu companii private din Libia. Conducătorii celor două camere de comerț au convenit, în principiu, organizarea unei expoziții ”Zilele produselor românești” la Tripoli în a doua parte a lunii septembrie a.c..
În finalul evenimentului a avut loc o degustare de produse de patiserie și cofetărie oferite de firma Moesis by Angelo din localitatea Greci, județul Tulcea.
În 2021, Libia a fost a șasea piață de destinație a mărfurilor românești livrate în Africa, după Maroc, Tunisia, Africa de Sud, Namibia și Sudan, cu un volum de 100,3 milioane USD, similar celui consemnat în anul precedent (100 milioane USD). Din păcate, în primele
3 luni ale anului 2022 (date disponibile), se constată o diminuare semnificativă a comerțului bilateral. Astfel, în primul trimestru al acestui an, România a exportat în Libia bunuri în valoare de 2,5 milioane USD, adică cu 96% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile din această țară au scăzut cu 99% comparativ cu trimestrul I al anului 2021.
Memorandum de Înțelegere semnat de CCIB și CCIA Tripoli
Trending

29 sepEconomie
Șoferii ar urma să nu fie amendați până pe 31 martie 2027 pentru această neregulă. Faza de testare i-ar scăpa de sancțiune

11:30Politica
Salariul real pe care îl încasează Ilie Bolojan, în interimat. Guvernul său a fost dat jos prin moțiune de cenzură, dar a rămas pe poziții

12:00Politica
Laura Codruța Kovesi va pleca de la șefia Parchetului European. După 7 ani la vârful EPPO, mandatul său ajunge la final

29 sepEntertainment
Denise Rifai și-a găsit de muncă după ce Cătălin Măruță i-a luat emisiunea. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele ar putea semna cu un alt post din Antena Group

29 sepEconomie
Cât te ajută că ai făcut armata la calculul pensiei. Perioadele care sunt recunoscute

29 sepEconomie
Zăcământul românesc din care s-ar putea face litiu. Așteaptă o finanțare care ar putea aduce o mulțime de bani și oportunități pentru țară

09:30Economie
Înșelătoria care poate păcăli orice român cu calculator. Pe ce să nu dai click niciodată

29 sepEconomie
Cât costă să-ți încălzești casa în iarna 2026-2027, pe tip de încălzire. Calculul detaliat pentru fiecare sistem

08:30Economie
Schimbarea din Lidl, Carrefour, Auchan, Kaufland, Mega Image și alte magazine pe care trebuie să o aibă în vizor orice client. S-a produs la final de septembrie

29 sepEconomie
Cât de mult se scumpește asigurarea RCA în octombrie 2026. Ce șoferii trebuie să știe despre noile tarife
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR: euro se menține la niveluri istorice

06:30Horoscop
Horoscop financiar 30 septembrie: Zodiile și banii

29 sepActual
500.000 de elevi vor fi eligibili să primească bani în plus de la stat. Valoarea totală a ajutorului este de peste 230 de milioane de euro

29 sepEconomie
Curs valutar BNR 29 septembrie 2026: Euro ajunge la 5,2786 lei

29 sepEntertainment



