Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis un avertisment la sosirea sa la summitul european de la Bratislava, precizând că Uniunea Europeană este într-o ''situație critică''.
''Suntem într-o situație critică. Trebuie să arătăm prin acțiunile noastre ce putem face mai bine'', a pledat Merkel, menționând securitatea, lupta împotriva terorismului, cooperarea în domeniul apărării și chestiunile referitoare la creșterea economică și locurile de muncă.
''Mesajul de la Bratislava trebuie să fie: Vrem să cooperăm și să soluționăm problemele care există în Europa'', a declarat Merkel, înainte de convorbirile informale cu ceilalți lideri din UE, informează Agerpres.
''Este vorba de a arăta prin fapte că putem deveni mai buni'', a declarat Merkel, adăugând că este nevoie de acțiune în următoarele șase luni.
















