Merkel sau Schulz pentru funcția de cancelar? Ce preferă nemții acum, în urma singurei dezbateri televizate la care au participat cei doi candidați

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 04-09-2017 08:58

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nemții sunt un popor care sunt foarte atenți la derapajele politicienilor și îi sancționează aspru atunci când greșesc. Deși Angela Merkel, cancelarul german în exerciţiu, a fost asupru criticată pentru politicile pe migrație, se pare că aceasta a confirmat duminică seara statutul său de favorită la propria succesiune în cadrul singurei dezbateri televizate care a avut loc înaintea alegerilor parlamentare din 24 septembrie, în condiţiile în care rivalul său, social-democratul Martin Schulz, avea nevoie de o victorie pentru a inversa tendinţa, dar el a eşuat, comentează luni AFP. 


"Merkel a oferit o performanţă plină de încredere, Schulz nu a reuşit practic în niciuna din aceste ofensive", apreciază cotidianul de centru-stânga Süddeutsche Zeitung după acest duel difuzat de cele patru principale canale de televiziune şi urmărit de milioane de alegători, potrivit
Agerpres.

Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, avea nevoie imperativ să preia întâietatea în faţa camerelor pentru a putea spera să reducă diferenţa semnificativă din sondaje în faţa cancelarului conservator.


Elocvent şi spontan, în faţa unei Angele Merkel cerebrale şi rezervate, fostul preşedinte al Parlamentului European părea mai bine echipat pentru a câştiga acest exerciţiu şi a se relansa. Un obiectiv ratat având în vedere primele sondaje efectuate de posturile publice de televiziune.


Vezi și Dacia pregătește o surpriză pentru 2018! Cum va arăta noul model care va costa doar 3 500 de euro

Șocant! Taxă la BISERICĂ pentru cei care vor să obțină permisul: Cum este posibil și în ce oraș din România se aplică


Aflat la putere de 12 ani, cancelarul a fost considerat mult mai convingător decât rivalul său: 55% faţă de 35%, potrivit sondajului ARD, şi 32% faţă de 29%, potrivit celui realizat de ZDF.


Este dificil de crezut în aceste condiţii într-o revenire a Partidului Social Democrat (SPD), creditat cu 15 puncte procentuale în urma Uniunii Creştin-Democrate (CDU) în intenţiile de vot, cu doar trei săptămâni înainte de scrutin.

"Candidatul Schulz este o persoană simpatică. Dar simpatia nu este suficientă pentru a deveni cancelar", scrie în acest sens cotidianul Süddeutsche Zeitung.

Potrivit cotidianului Merkur de Munich, lucrurile sunt deja clare. "În această lume devenită incertă şi condusă de lideri plini de testosteron , oamenii nu ştiu cu adevărat ce vrea Schulz. Dar ei ştiu foarte bine ce poate face Merkel", scrie această publicaţie.

Social-democraţii germani, membri ai coaliţiei guvernamentale din anul 2013, nu reuşesc să-şi rezolve problema centrală: să prezinte o ofertă politică cu adevărat diferită de cea a doamnei Merkel.

Ei au crezut că vor reuşi să facă aceasta după ce la începutul anului Sigmar Gabriel a părăsit preşedinţia partidului pentru a ocupa postul de ministru de externe, şi odată cu venirea la conducerea formaţiunii a unui "om nou" pe scena politică germană: Martin Schulz, care şi-a făcut aproape întreaga carieră la Bruxelles.

Pentru ei, el nu mai convinge. Cu bilanţul său economic care face geloasă întreaga Europă - şomajul este la un nivel istoric scăzut - şi politica sa centristă, Angela Merkel oferă puţine motive de atac social-democraţilor.

Merkel a făcut un exerciţiu de abilitate duminică seara în faţa camerelor de televiziune.

În dezbatere, Martin Schulz era decis să joace dur problema Turciei, în speranţa de a se distanţa de cancelar, încătuşată de obligaţiile sale diplomatice, dar nu a reuşit.

În faţa deteriorării situaţiei privind drepturile omului în această ţară, Angela Merkel a anunţat că este favorabilă opririi negocierilor cu privire la aderarea Turciei la UE.

"Nu văd să ajungă la aderare şi n-am crezut niciodată că s-ar putea întâmpla", a explicat ea, adăugând că întrebarea este doar cine va "închide uşa" mai întâi, Turcia sau UE.

În rest, atacurile lui Martin Schulz nu au avut efectul scontat.

Martin Schulz a încercat să pună presiune asupra deciziei controversate a lui Merkel de acum doi ani de a deschide porţile ţării în faţa a sute de mii de migranţi. Fără prea mult succes, deoarece SPD a fost implicat şi el în luarea acestei decizii.

În cele din urmă, candidatul social-democrat s-a aflat el însuşi în dificultate. Întrebat dacă exclude o alianţă cu stânga germană radicală într-un viitor guvern, el a refuzat să răspundă. O ambiguitate care a costat recent alegerile SPD în regiunea Sarre, unde majoritatea alegătorilor germani respinge o astfel de perspectivă.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri