Premierul României Nicolae Ciucă afirmă, a transmis vineri într-un mesaj transmis de Ziua Internaţională a Tineretului, că menirea oricărei generații tinere este de a prelua ștafeta de la generațiile de dinaintea lor. De asemenea, acesta a precizat că tinerii au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta pe plan personal, profesional și social și pentru a-și pune în valoare fiecare calitățile și, astfel, succesele lor pot deveni un câștig pentru întreaga societate.
"Ziua de 12 august, dedicată la nivel internațional tineretului, o sărbătorim anul acesta cu gândul la provocările care se prefigurează pentru viitorul apropiat pe fondul efectelor economice și sociale post-pandemie, ale schimbărilor climatice și ale războiului din Ucraina care au bulversat, practic, întreaga lume.
Este firesc în acest context să ne gândim la cum va arăta viitorul generațiilor tinere și să ne solidarizăm eforturile pentru a depăși cu bine această perioadă dificilă, tema din acest an a Zilei Internaționale a Tineretului fiind tocmai solidaritatea între generații.
Menirea oricărei generații tinere este de a prelua ștafeta de la generațiile de dinaintea lor. Aflați însă la început de drum, tinerii au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta pe plan personal, profesional și social și pentru a-și pune în valoare fiecare calitățile și, astfel, succesele lor pot deveni un câștig pentru întreaga societate. Ceea ce apreciez la tinerii noștri este motivația puternică pentru performanță și inovație, iar acest lucru s-a văzut în ultima vreme prin rezultate deosebit de frumoase pe care mulți dintre ei le-au obținut în diferite competiții de anvergură, fie că vorbim de performanțe sportive, științe exacte, lingvistică sau alte domenii. Merită cu prisosință felicitări pentru munca și perseverența cu care au ajuns la astfel de rezultate și îmi doresc din toată inima să le asigurăm tinerilor toate condițiile pentru ca ei să-și poată împlini aspirațiile în România.
Atunci când ne-am asumat guvernarea, ne-am asumat și responsabilitatea pentru viitorul tinerilor. Ne preocupă problemele cu care ei se confruntă, ne adaptăm la provocările vremii și am venit deja cu soluții concrete pentru a sprijini tinerele familii și studenții cu credite subvenționate de stat, prin Programul ”Sprijin pentru România”. Avem, de asemenea, la nivelul Guvernului, programe și acțiuni prin care ne-am propus să-i familiarizăm pe tineri cu mecanismele decizionale, încurajându-i să se implice activ în viața societății. M-am bucurat să observ cu câtă seriozitate privesc ei viitorul și am încredere în potențialul lor. Vă doresc acel viitor la care visați și succes în viață! La mulți ani tinerilor români și din întreaga lume!", a transmis premierul Nicolae Ciucă
Mesaj de ultimă oră transmis de premierul Nicolae Ciucă: Menirea oricărei generații tinere este de a prelua ștafeta de la generațiile de dinaintea lor
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



