Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) condusă de Cristina Chiriac, agenda discuției fiind centrată pe reducerea abandonului școlar în România.
Șeful Executivului a reamintit că reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic asumat de Guvern. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), un program concret al strategiei România Educată, beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în sprijinul copiilor aflați în situații sociale dificile. În cadrul acestui program, a fost deja inițiată schema de granturi care se adresează unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii. Fiecare grant are o valoare de maximum 200 de mii de euro și va fi implementat pe o durată de 3 ani.
De asemenea, Guvernul implementează Programul Național „Din grijă pentru copii”, cu o alocare de peste 6 milioane de euro de la bugetul de stat, pentru suportul psiho-emoțional al copiilor și siguranța lor, iar sistemul RO-Alert pentru copii dispăruți, de la lansarea sa, a salvat mii de copii din situații dificile.
Totodată, la nivelul executivului, va continua implementarea măsurilor precum asigurarea transportului școlarilor, programele Masa caldă în școli și Observatorul copilului, alături de sprijinul acordat pentru întoarcerea la școală a elevilor, campaniile de reducere a violenței în școli.
Săptămâna trecută, a fost lansat apelul de proiecte pentru rețeaua celor 150 de centre de zi pentru copii. Finanțarea pentru construcția acestor centre a fost inclusă în PNRR și se ridică la 50 de milioane de euro, fiind asigurată și funcționarea centrelor în primii doi ani.
„Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului școlar și a consecințelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective. În acest sens, soluția evidențiată în discuția cu reprezentanții CONAF, privind crearea unui Comitet pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, va contribui la coerența măsurilor de care copiii au nevoie. Avem nevoie de coordonarea eforturilor guvernamentale cu cele ale partenerilor sociali, mediului privat, antreprenoriatului românesc și autorităților locale”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la întrevedere au participat ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, reprezentanți ai altor ministere și autorități publice cu responsabilități în domeniu.
Mesaj de ultimă oră transmis de premierul Nicolae Ciucă: Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului școlar și a consecințelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

06 febActual



