Mesaj din Germania: 'Aveam dorința de a veni acasă. Vedem bâlbele Guvernului și cerem transparanță în testarea suspecților de coronavirus'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 11-07-2020 18:45

Actualizat: 11-07-2020 18:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mesaj din Diaspora, către Guvernul Ludovic Orban! Se cere transparență și verifică în privința numărului real al persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.


Filialele din Diaspora ale Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), reunite sâmbătă la Frankfurt, au interpelat Guvernul României, căruia îi cer să facă verificări suplimentare privind numărul real de infectați cu noul coronavirus.


Reprezentanții filialelor au precizat că românii din străinătate se găsesc în fața imposibilități revenirii acasă, pentru că la întoarcerea în țările unde lucrează vor fi obligați să intre în carantină.


Președintele AUR Germania, Dacian Maris, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu contextul tulbure actual și solicită autorităților de la București să elimine suspiciunile referitoare la numărul real de cazuri de infecții cu SARS-CoV-2. „Noi avem de suferit aici, aveam dorința de a veni acasă în vacanță. Vedem bâlbele Guvernului și cerem transparență în testarea suspecților de coronavirus”, a declarat la eveniment Dacian Maris, președintele AUR Germania.


Prezent la congresul din Germania, George Simion, copreședinte național AUR, a avertizat că „Cetățenii români de peste hotare sunt grav afectați de numărul mare de cazuri din România. Nu vrem să acuzăm, sa arătăm cu degetul, însă dacă aceste teste nu devin transparente sau dacă numărul de infectări va scădea brusc după adoptarea legii în Parlament privind carantina și izolarea, noi la București vom iesi în stradă pentru românii din Diaspora în preajma zilei de 10 august”.

Alianța pentru Unirea Românilor – AUR - este primul partid al Diasporei. Alianța are filiale în 22 de țări din Europa și America de Nord.

Vezi și

EXCLUSIV Lovitură pentru Mihai Gâdea! Afacerea soției s-a prăbușit

Contracte de mii de lei pentru ‘băieții deștepți’ din PNL. Prin ce încrengături dubioase au reușit să dea lovitura


Informații bombă! România ar putea fi vândută aproape gratis

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri