Meseria din ce în ce mai bine plătită în România este una de care tinerii din ziua de astăzi se feresc. În urmă cu trei-patru decenii, cine lucra în această industrie era respectat şi remunerat ca atare, însă acum cei mai mulţi dintre absolvenţii de liceu se îndreaptă către diferite facultăţi.
Şcoala pentru a deveni specialist în acest domeniu durează doar cinci luni de zile şi costă o sumă infimă faţă de costurile necesare studiului la o universitate din ţară. Este vorba despre 1.200 de lei, bani care pot fi rapid recuperaţi, dat fiind că deficitul de personal calificat este unul din ce în ce mai mare.
Meseria din ce în ce mai bine plătită în România
Dacă nu doreşti să urmezi o facultate, dar nu ştii încotro să te îndrepţi pentru a face suficienţi bani pentru a te întreţine, specialiştii în domeniul locurilor de muncă susţin că o idee excelentă este meseria din ce în ce mai bine plătită în România. Salariul unui profesionist ajunge chiar şi la 10.000 de lei, o remuneraţie deloc mică.
Este vorba despre electricieni, care au ajuns să fie extrem de căutaţi din cauza deficitului de personal profesionist. Mulți dintre cei care aleg să devină electrieni auto în construcţii lucrează pe cont propriu, având astfel posibilitatea de a-și crește veniturile în funcție de numărul și complexitatea proiectelor. Dat fiind că aceştia execută o paletă largă de reparaţii şi montaj, sumele câştigate se ridică la mii de lei pe lună. Un începător în domeniu primeşte un salariu de 4.000 de lei, în timp ce un angajat cu experienţa are un venit cuprins între 8.000 şi 10.000 de lei pe lună.
În cazul electricienilor calificaţi în montajul și servisarea echipamentelor de energie regenerabilă, câștigurile sunt și mai mari, putând ajunge chiar şi la 15.000 de lei lunar.
Este important de precizat că şcoala de calificare poate fi urmată de orice absolvent de 10 clase, cursul durând cinci luni de zile. Costurile nu sunt deloc mari, cei interesaţi plătind doar 1.200 de lei pentru a învăţa “tainele” acestei meserii.

Ce alte locuri de muncă sunt căutate în România?
Pe lângă meseria din ce în ce mai bine plătită, cea de electrician, experţii de pe piaţa muncii susţin că instalatorii, bucătarii şi mecanicii pot obţine venituri frumoase în fiecare lună, dat fiind că, de câţiva ani, există un deficit din ce în ce mai mare de personal în aceste domenii.
Există multe cursuri de calificări la preţuri destul de mici, astfel că cei interesaţi se pot înscrie oricând pentru a afla secretele unei noi meserii.



















