Meseria cea mai căutată în România. Salariile lunare oferite pornesc de la 5.000 de lei

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 31-10-2024 14:05

Actualizat: 31-10-2024 14:13

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Printre cei mai căutați specialiști de pe piața muncii din țara noastră sunt inginerii. De asemenea, această meserie este la mare căutare și printre angajatorii din străinătate. Media salarială pentru cei care lucrează în acest domeniu nu este deloc de neglijat, situându-se în jurul sumei de 5.000 de lei net pe lună.

În ciuda faptului că piața muncii este într-o continuă schimbare, inginerii sunt încă la mare căutare printre angajatorii din România dar și din străinătate. Această meserie asigură o medie salarială lunară de aproximativ 5.000 de lei. Totuși, media diferă în funcție de industria pentru care sunt căutați acești specialiști, dar și de deficitul de candidați existenți pentru fiecare specializare în parte.

Meseria care e la mare căutare pe piața muncii din țara noastră

Dintre toate categoriile de ingineri, cele mai mari salarii le încasează energeticienii. Aceștia au înregistrat o medie salarială de 6.000 de lei lunar. Ei sunt urmați de inginerii din automotive și cei electroniști, care primesc un salariu lunar de 5.700 de lei. Totodată, inginerii de aeronave au un salariu mediu lunar de 5.300 de lei.

„Spre deosebire de alte meserii, aici contează foarte mult și studiile în domeniu, iar acest aspect limitează numărul de potențiali candidați noi care apar în piață. Numărul de specialiști pe care îi formează sistemul universitar este mai mic decât numărul de joburi pe care le postează angajatorii. În plus, există în continuare o cerere mare de ingineri pentru străinătate, aceasta fiind o opțiune tot mai atrăgătoare pentru candidații români. În acest context, angajatorii oferă nu doar salarii competitive, cu mult peste mediile din alte domenii, dar și pachete de beneficii consistente și planuri clare de dezvoltare în carieră”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.

(NU RATA: Salariul de 4.000 de euro pe care toată lumea îl refuză. Lipsa forței de muncă l-a adus la disperare pe un antreprenor român: „Angajații ne intervievează pe noi, nu noi pe ei”)

Orașele în care se oferă cele mai mari salarii din domeniu

Există însă mai multe categorii de specialiști în inginerie care câștigă sub media de 5.000 de lei pe lună, printre aceștia numărându-se: inginerii topografi (4.000 de lei), geodezi (4.000 de lei), chimiști (4.000 de lei), electrotehniști (4.100 de lei) sau inginerii în alimentație (4.100 de lei).

Județele în care se înregistrează cea mai mare medie salarială a inginerilor sunt: București (5.500 de lei), Timiș (5.500 de lei), Cluj (5.400 de lei), Sibiu (5.300 de lei) și Mureș (5.200 de lei). La polul opus, cele mai mici salarii sunt încasate de inginerii din Giurgiu (3.150 de lei), Gorj (3.500 de lei), Mehedinți (3.700 de lei) sau Covasna (4.000 de lei).

(VEZI ȘI: Locurile de muncă pentru care se luptă tinerii din România. Domeniul care suferă cel mai mult la acest capitol)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri