Controversata Elena Udrea și Adrian Alexandrov formează un cuplu solid de aproximativ un deceniu și sunt părinții unei fetițe, Eva Maria. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în anul 2015. Abia în 2016, într-un restaurant, Adrian Alexandrov a găsit momentul oportun să o abordeze pe Elena Udrea. În cadrul acelei întâlniri, ea i-a dat de înțeles că îl observase la sală. În acel moment, Adrian i-a lăsat o carte de vizită, iar câteva zile mai târziu, Elena a făcut primul pas și i-a trimis un mesaj. De atunci, cei doi au construit o familie împreună.
Adrian Alexandrov provine din Tulcea și a urmat studiile superioare pe pământ britanic, în cadrul London Academy of Media Film and TV Presenter. Bărbatul a fost model o perioadă, defilând chiar și în fața lui Cătălin Botezatu. Ulterior, s-a angajat ca însoțitor de zbor, însă nu pentru mult timp.
Ce a urmat pentru actualul soț al Elenei Udrea. Diferența de vârstă dintre cei doi
A urmat o experiență diferită. Alexandrov s-a reprofilat, ajungând să activeze în sectorul imobiliarelor începând cu anul 2017, potrivit WOWbiz.
Acum ceva timp, acesta a vorbit despre diferența de vârstă care există între el și Elena Udrea. La acea vreme, spune sursa menționată, bărbatul a declarat că este vorba despre 10-11 ani. Totuși, între cei doi este o diferență de 13 ani, însă acest aspect nu reprezintă o problemă în cuplu.
Adrian Alexandrov consideră că are multe de învățat de la Elena Udrea, ținând cont de experiența de viață a acesteia.
„Vârsta este un impediment pentru cei care aleg să-și trăiască viața după gurile altora. Nu e o diferență de vârstă atât de mare, doar 10-11 ani diferență între noi. Eu mă consider un om matur, care are ce învăța de la o femeie ca Elena, pentru că are experiență de viață destul de mare. Ne sprijinim unul pe celălalt”, a comunicat fostul însoțitor de zbor
Moment interesant: „Dacă am căzut în ispită în toată perioada asta?”
Pe durata unui episod al podcastului lui Bursucu, gazda a abordat un subiect sensibil, întrebându-l pe Adrian Alexandrov dacă a căzut vreodată în ispită, în perioada în care Elena Udrea s-a aflat în spatele gratiilor.
Bărbatul a cerut ca moderatorul să definească ce înseamnă „a cădea în ispită”, sugerând, cumva, că termenul este deschis interpretărilor. „Dacă am căzut în ispită în toată perioada asta? Dacă poți defini ce înseamnă «ai căzut în ispită»...”, a spus el.
Ezitarea soțului Elenei Udrea poate alimenta suspiciunile fanilor, referitoare la scenariul în care au existat momente de slăbiciune în absența partenerei de viață.


















