Meteorologii ANM anunță ninsori în 14 județe din România. Codul galben pentru zăpadă intră în vigoare de luni, 22 aprilie

Autor: Luciana Polite

Publicat: 22-04-2024 13:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vremea se schimbă radical în România, mai ales la munte! ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a transmis o atenționare de cod galben pentru 14 județe din țară, care intră în vigoare de luni, 22 aprilie, de la ora 18:00. Ninsorile se vor menține până marți, 23 aprilie, la ora 12:00. Codul ar putea fi relungit, în funcție de evoluția fenomenelor. 


Conform datelor transmise de către meteorologi, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1.500 de metri, va ninge. Local, s-ar putea chiar să se depună un strat consistent de zăpadă. Cele 14 județe vizate de codul galben sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

Vremea la munte de 1 Mai, anunțată de ANM


Meteorologii au transmis că intervalul 22 – 26 aprilie va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative, astfel încât se estimează valori medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 4 și 9 grade. Va fi un proces de răcire care va duce la minime termice de -2 și 1 grad Celsius. Abia din 27 aprilie, valorile din termometre vor începe să crească, ajungând la minime de 6 grade Celsius.

În săptămâna 26 aprilie - 2 mai, când românii vor avea câteva zile libere de la stat, vremea se va încălzi. Valorile termice vor ajunge chiar și la 12, 13 grade Celsius. Există încă speranță pentru cei care vor să facă Paștele la munte, dar va fi nevoie de îmbrăcăminte adecvată. ANM a anunțat că pe 4 și 5 mai, cele mai mici temperaturi vor fi de 4 grade Celsius.

Pentru mai multe detalii despre vremea de 1 Mai, atât la mare, cât și la munte, găsiți AICI toate informațiile utile, cu cele mai râvnite stațiuni.

CITEȘTE ȘI: Minunea făcută de chinezi șochează o planetă întreagă. Este o replică identică a locului în care merg mulți români

Prognoza meteo pentru București


În intervalul 21 aprilie, ora 15:00 - 22 aprilie, ora 15:00, Capitala are o prognoză meteo specială. Cerul se va înnora treptat, vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Luni după-amiază, meteorologii ANM susțin că temperaturile vor fi de 14,15 grade Celsius, iar valorile termice minime vor fi de 7,8 grade Celsius.
„Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina oficială.

Șansele de precipitații sunt de 90%, dar se vor manifesta sub formă de ploi, nu de zăpadă.

CITEȘTE ȘI: Vizita lui Klaus Iohannis, amenințată de atacul cu racheta balistică din Coreea de Sud. Kim Jong Un continuă să-și terorizeze vecinii asiatici și în vizita oficială a președintelui României
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri