Deși ne ferim de ea la școală și considerăm că nu ne va folosi în viitor, geometria ne poate salva viața în cazul unui cutremur.
De mici știm că cele mai sigure locuri în caz de cutremur sunt tocul ușii, patul sau masa. Totuși, Ultimele descoperiri în materie, care, dintr-un motiv greu de înțeles, nu sunt preluate și disemninate de autoritățile însărcinate cu siguranța publică, susțin tocmai contrariul. În fapt, dacă te ascunzi sub pat sau sub masă ai cele mai mari șanse să mori strivit de corpurile mari din beton care cad peste ele.
Pentru a putea supraviețui unui cutremur, oamenii trebuie să se poziționeze lângă mai multe corpuri de mobilă. În timpul cutremurului, greutatea tavanului care a căzut pe obiectele de mobilier le-a zdrobit pe acestea din urmă, lăsând un spațiu sau vid lângă ele. Acest spațiu este numit triunghiul vieții.
Cu cât obiectul e mai mare, cu atât e mai puternic și se va compacta mai puțin. Cu cât obiectul se va compacta mai puțin, cu atât va fi mai mare vidul (golul) și cu atât mai mare probabilitatea ca persoana care folosește acest gol pentru siguranța să nu fie rănită.
Dacă un cutremur te prinde în pat, pe timp de noapte, ai mai multe șanse de supraviețurie dacă te rostogolești, pur și simplu, lângă pat. Un spațiu gol se va forma între tavan și pat, deci acolo ar fi cel mai potrivit să te afli când casa se prăbușește.
Dacă sesimul te găsește în mașină, sub nici o formă nu te adăposti în ea, dacă în jur sunt clădiri sau construcții care ar putea-o strivi! Deschide portiera și ghemuiește-te lângă vehicul, scrie Click!.
Citește și:
Atenție, români! Cum puteți, mai nou, proceda pentru a beneficia de despăgubiri în caz de dezastru major produs de cutremur
S-a aflat! Iată cum a reușit Elena Udrea să părăsească țara cu sume colosale de bani
Pericol mare pentru Kaufland și Lidl! Marea lovitură pe care le-o pregătește un cunoscut lanț de magazine
Metoda mai puțin cunoscută prin care poți supraviețui unui cutremur. Care este aceasta
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



