După recalcularea pensiilor de la începutul lunii septembrie, vârstnicii din țara noastră au noi motive de bucurie. Casa Națională de Pensii a anunțat că a început deja cea de a doua etapă a recalculării, care se adresează celor care au beneficiat de sporuri și venituri nepermanente și s-au pensionat înainte de anul 2001. Pentru a beneficia de această nouă recalculare, aceștia trebuie să depună adeverințe doveditoare la Casele Teritoriale de Pensii.
Milioane de pensionari din țara noastră au venituri lunare mai mari după recalcularea pensiilor. Mulți dintre aceștia au însă noi motive de bucurie. Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că a început deja cea de a doua etapă de recalculare a pensiilor.
„Mica recalculare” a pensiilor aduce bani în plus pentru anumiți seniori
Această nouă etapă, care a fost denumită „mica recalculare”, îi vizează pe cei care au beneficiat de-a lungul timpului de sporuri și venituri nepermanente și s-au pensionat până în 2001. Ei trebuie însă să depună, la Casele Teritoriale de Pensii, adeverințele care să demonstreze aceste venituri care, până acum, nu erau luate în calcul.
Totuși, Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii din Iași, susține că această „mică recalculare” nu va genera creșteri semnificative ale pensiilor comparativ cu „marea recalculare” din prima etapă.
„La această „mică recalculare” nu ne așteptăm la creșteri semnificative ale pensiilor, comparativ cu „marea recalculare”. Motivul este că, de-a lungul timpului, au existat persoane care au acționat în instanță pentru veniturile nepermanente nevalorificate și au câștigat, însă majorările obținute nu au fost considerabile. În această etapă, se includ veniturile nepermanente care nu au fost valorificate inițial la pensie. Pensionarii pot prezenta adeverințe de venit și vor fi incluși în recalculare”, a declarat Maria Andronache, pentru Ziarul de Iași.
O nouă majorare la începutul anului viitor
Începând din ianuarie 2025, toate pensiile din România vor fi indexate cu rata inflației și jumătate din câștigul salarial mediu brut. Conform datelor Ministerului Muncii, aproximativ 200.000 de români nu vor beneficia de această indexare.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că la începutul anului viitor vor fi indexate cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare, însă 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeași valoare.
„Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să ştie adevărul. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare.
Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.



















