Microsoft se confruntă încă din luna noiembrie a anului trecut cu atacuri cibernetice. Cel mai recent atac a fost identificat de către echipa de securitate a companiei pe data de 12 ianuarie 2024. Imediat au fost declanșate operațiuni de apărare care au contracarat accesul hackerilor.
(CITEȘTE ȘI: Cine este cel mai bogat om din România! NU, nu este Ion Țiriac! Are 51 de ani, a făcut bani din IT și se află în plin scandal de divorț!)
Hackerii au spart mesageria companiei Microsoft
În urma acestui atac cibernetic, mesageria electronică a cadrelor superioare ale companiei a fost vizată de hackeri. Aceștia ar avea legături suspecte cu serviciile de informații ruse.
Potrivit celor de la Microsoft, grupul denumit „Midnight Blizzard” se face vinovat pentru acest nou atac cibernetic. Acest grup este asociat cu serviciile de informații externe ale Rusiei.
„Acest grup este cunoscut ca unul ce vizează în principal SUA, entităţile diplomatice, organizaţiile non-guvernamentale şi furnizorii de servicii informatice, în SUA şi în Europa. Ei caută să adune informaţii spionând interese străine pe termen lung” , au declarat reprezentanții Microsoft într-o notă în august anul trecut, cu privire la un atac cibernetic anterior.
Conform celor de la Microsoft, activitățile desfășurate de grupul „Midnight Blizzard”, cunoscut și sub denumirea de „Nobelium”, au fost monitorizate până la începutul anului 2018.
Atacurile cibernetice asupra Microsoft au început anul trecut
Cei de la Microsoft au explicat că în luna noiembrie a anului trecut, hackerii au încercat să spargă o parolă pentru mai multe conturi și au reușit să obțină acces la un fost cont de test. Ulterior, pirații cibernetici au utilizat acest „punct de sprijin” pentru a accesa unele conturi ale angajaților compnaiei americane. În primul rând au fost vizați cei aflați în funcții de conducere și membri echipei de securitate.
„Ancheta arată că piraţii au vizat iniţial conturi de mesagerie pentru a putea găsi acolo informaţii legate chiar de Midnight Blizzard”, au anuțat reoprezentanții companiei Microsoft.
Totodată, Microsoft a adus asigurări că nu există niciun indiciu că pirații cibernetici au obținut acces la conturile clienților, la sistemele de producție, la codul sursă sau la software-urile de inteligență artificială ale companiei.
Microsoft este cea mai valoroasă companie din lume
În cursul zilei de vineri, 19 ianuarie 2024, valoarea de piață a acțiunilor Microsoft a încheiat o ședință de tranzacționare mai mare decât cea a Apple pentru prima dată din anul 2021. Astfel, Microsoft a devenit cea mai valoroasă companie din lume. Apple a înregistrat o scădere de 0,2% vineri, în timp ce Microsoft a înregistrat o creștere de 1%.
Astfel, capitalizarea de piață a Microsoft a atins 2.887 de miliarde de dolari. Conform datelor LSEG, aceasta reprezintă cea mai înaltă valoare înregistrată vreodată. De partea cealaltă, capitalizarea bursieră a Apple a fost de 2.875 de miliarde de dolari.
(NU RATA: Cine este patroana Libris. Românca a făcut milioane de euro din cărțile pe care le vinde)


















