Dacă nu îţi place aglomeraţia şi dacă te-ai săturat de preţurile exagerate la vinul fiert, mâncarea tradiţională sau suveniruri, atunci este momentul să afli despre micul oraş care ascunde cel mai frumos târg de Crăciun din România.
Deşi despre cel din Craiova se discută intens în aceste zile, iată că sunt variante mai puţin cunoscute, însă poate cu o atmosferă mai interesantă. Evenimentul din oraşul Liei Olguța Vasilescu, de exemplu ţine până pe 5 ianuarie şi promite o experienţă unică turiştilor, având ca tematică “Frumoasa și Bestia”, însă fiecare piațetă are un alt concept.
Printre ele se numără Satul lui Moş Crăciun, un adevărat tărâm magic pentru cei mici. Sania Moşului care trece pe deasupra capului lăsând în urmă lumină este cea mai înaltă din Europa de Est, în timp ce zona “Războiul Stelelor” este una de neratat pentru iubitorii seriei. Printre atracţiile oraşului, în această perioadă, se numără şi roata panoramică, o zonă de joacă, patinoar, trenuleţe, carusele, căsuţe cu deserturi delicioase, dar şi mâncare tradiţională.
Micul oraş care adăposteşte cel mai frumos târg de Crăciun
Cele mai importante localităţi din România s-au pregătit din timp pentru cele mai frumoase evenimente pentru sărbătorile de iarnă. Craiova, Sibiu, Bucureşti, Braşov sau Iaşi sunt printre cele mai cunoscute, însă micul oraş care adăposteşte cel mai frumos târg de Crăciun din ţară este prea puţin cunoscut. Este vorba despre Sighişoara, care se mândreşte cu linişte, frumuseţe la orice pas şi multe surprize pentru vizitatori.
Târgul are loc anual în Piaţa Cetăţii, căsuţele de lemn care oferă cele mai frumoase produse artizanale, dar şi preparate gustoase sau deliciosul vin fiert oferind turiştilor tot ce îşi pot dori în această perioadă a anului. Străzile pietruite, căsuţele vechi şi colorate, dar şi farmecul locului fac din Sighişoara destinaţia perfectă pentru sărbători.

Un mare plus al oraşului este faptul că nu e atât de aglomerat ca alte localităţi mari, în luna decembrie. De asemenea, sunt activităţi speciale şi pentru cei mici, astfel că devine o destinaţie perfectă şi pentru familiile cu copii. Caruselul, roata, locurile de joacă, patinoarul, dar şi Atelierul lui Moş Crăciun sunt menite să îi ţină ocupaţi.
Să nu uităm de Turnul cu Ceas şi Biserica Mănăstirii unde au loc diferite evenimente culturale, dar şi concerte de colinde. Aşadar, atmosfera intimă, dar şi preţurile mai mici decât în alte zone fac din micul oraş un adevărat colţ magic.

Târgurile de Crăciun din Bucureşti
Dacă eşti din Bucureşti şi nu ai cum să ajungi în micul oraş care adăposteşte cel mai frumos târg de Crăciun, atunci trebuie să ştii că evenimentele din Piaţa Constituţiei şi cel din Drumul Taberei, care sunt mereu aglomerate, pot fi evitate.
Astfel, dacă vrei să te bucuri de o atmosferă mai intimă şi plăcută, poţi merge la târgul organizat în faţa Operei Naţionale, lângă staţia de metrou Eroilor. „Magia Basmelor” durează până pe 27 decembrie, iar printre atracţiile oferite se numără Casa lui Moș Crăciun, zona gastronomică cu vin fiert, bunătăți tradiționale și internaționale, căsuțe cu produse artizanale, decorațiuni, creații unice, cadouri. Mai mult, cei care ajung aici vor putea asculta concerte speciale de colinde.
Târgul „Poveste de Crăciun” al Operei Comice pentru Copii îi invită pe cei mici și pe părinți în curtea plină de activități interactive, pentru toate vârstele:
Zborul cu Sania lui Moș Crăciun - O plimbare la înălțime pentru a simți magia iernii din sania Moșului.
Tunelul Timpului - O incursiune ghidată prin istoria României, alături de Regina Maria și Regele Ferdinand.
Grota lui Grinch - O grotă tematică inspirată de povestea lui Grinch, oferind o experiență interactivă pentru copii.
Liftul Magic - O modalitate rapidă de a ajunge la Casa lui Moș Crăciun, începând cu 6 decembrie.
Patinoarul Copiilor - Patinoar dedicat exclusiv copiilor, cu un decor autentic de sărbătoare.
Caruselul Jucăriilor - Un carusel decorat festiv pentru copii.
Roata Magică - Ai parte de o panoramă spectaculoasă asupra târgului din înălțime.
Curtea Renilor - O zonă plină de veselie, unde copiii pot întâlni renii fermecați.
Scena Colindătorilor- Poți vedea coruri de copii care cântă colinde.
Magazinul lui Moș Crăciun - Locul perfect pentru a găsi cele mai inspirate cadouri de Crăciun.
Târgul de Crăciun de la patinoarul Berceni Arena, care ține până pe 7 ianuarie 2025, oferă căsuţe cu produse artizanale, dar şi bunătăţi. De asemenea, patinoarul va fi deschis pentru meciurile de hochei, dar și pentru copii, părinți și chiar bunici care vor să se distreze pe gheață.















