Mihaela Rădulescu nu va mai face parte din juriul Românii au talent. Vedeta a anunțat, vineri seara, că nu va mai continua colaborarea cu show-ul de talente, în care a fost jurat timp de trei sezoane din motive personale.
“Ştiţi cum e cu momentele alea din viaţă, când trebuie să iei o decizie, oricât de greu ar fi şi oricât de multe şi diverse lucruri ai de cântărit, de analizat. Am trăit un astfel de moment de curând şi am făcut alegerea pe care am considerat-o cea mai oportună pentru mine, asumându-mi, cum mă ştiţi, fiecare detaliu. Nu voi mai putea participa la noul sezon «Românii au talent», strict din motive personale. Mi-am anunţat acum o săptămână colegii de muncă şi partenerii de contract şi le mulţumesc nu numai pentru înţelegere, dar şi pentru o colaborare profesională de care-mi voi aminti mereu cu mare, mare plăcere. Acum ştiţi şi voi şi vă mulţumesc cu tot dragul vouă, publicul meu şi al acestei emisiuni - pentru voi fac o reverenţă. Şi nu mă plec în faţa voastră doar fizic, ci şi cu inima mea toată, care vă îmbrăţişează şi vă aplaudă”, a scris Mihaela pe Facebook.
Locul său ar putea fi luat de fosta ei mare rivală, Andreea Marin (43 de ani), dar şi despre ”Regele dansului”, Mihai Petre (39 de ani). Producătorii l-au luat în calcul și pe Marius Moga (36 de ani), jurat la”Vocea României Junior” (PRO TV), scrie click.ro.
Vezi și Precizări pentru milioane de români! Reacție EXCLUSIVĂ de la Ministerul Muncii, după declarațiile făcute de ministrul Olguța Vasilescu, la Antena 3!
SURSE! Se pregătește MEGA-tranzacția ANULUI pe piața de retail din România















