Coincidența a făcut ca actorul să sesizeze o întâmplare ce s-a petrecut în fața unui mall din București. Mihai a observat cum un conducător auto a fost îndrumat să parcheze pe locurile de parcare pentru persoane cu dizabilități doar datorită faptului că acesta era un fost fotbalist de la Dinamo.
Profund dezamăgit de această întâmplare, Mihai Bendeac a descris totul pe contul său de Instagram.
''Eram, zilele trecute, în parcarea de la un Mall. Căutam un loc de parcare. Mă învârteam de ceva timp. La un moment dat, exact în faţa mea, un Mercedes parchează. Al dracu’ ghinion!
Mă uit mai bine. Parcase în locul pentru persoanele cu handicap. Mental, “al dracu’ ghinion” s-a topit. “Săracul om”, mi-am spus. Bravo, România! Bravo că ne respectăm persoanele cu handicap. Bravo că, în sfârşit, avem respect faţă de ei, că îi protejăm.
Am şi văzut, în oglinda retrovizoare, cum bodyguarzii Mall-ului au sărit să-l întâmpine pe bietul om, să-l dirijeze în a parca acolo. Deci ei ştiau că e persoană cu handicap. De-aia au şi dat noroc aşa lung cu el.
Într-un final, cu greu, am găsit şi eu un loc de parcare. Şi, apoi, cu şoc în suflet am văzut şi persoana cu handicap.
Un fost fotbalist. A jucat la Dinamo. A jucat in echipa cu un multiplu cuceritor al Balonului de Aur in ultimii ani. Săracul. Cu cât bun-simţ a ascuns că e handicapat. Respect bodyguarzilor de la Mall Vitan că ştiau şi că l-au ajutat să parcheze maşina acolo…. Ştiu ce o să spuneţi, haterilor! Că a parcat acolo fiindcă o arde şmecher şi că e barosan şi vedetă şi dă şpagă şi îl doare-n p..ă.
Dar sunteţi nedrepţi. Un asemenea fost sportiv, sigur are o concepţie despre fizicul uman, un respect faţă de cei cu handicap şi conştiinţă a faptului că o persoană publică e un model într-o parcare publică… Deci înghiţiţi-vă hate-ul! Omul ăsta sigur e handicapat!'', a relatat acesta.
După ce a dezvăluit că este vorba de Marius Niculae, fostul fotbalist a reacționat imediat, dându-i replica.
"Îmi cer scuze că am parcat pe locul tău. E vina agentului de pază că mi-a făcut semn să parchez acolo! Chiar nu mi-am dat seama că acel loc de parcare este rezervat pentru tine! Îţi mulţuesc că nu mi-ai zgâriat maşina, cum fac majoritatea oamenilor când parchezi pe locul lor.''
În acest scandal a intervenit şi fostul rugbyst dinamovist, George Baltă, care a rămas paralizat după un accident groaznic. "Să dea naiba în ele de locuri care sunt vopsite cu albastru şi mai au şi semn şi mesaj scris pe ele. Cum să nu le vezi? Este mai uşor să ţii coada sus în loc să recunoşti că ai greşit?", a spus George Baltă.
Vezi și Lidl încasează o nouă lovitură: Ce s-a găsit în fisticul scos la vânzare și ce amendă consistentă a primit retailerulSebastian Ghiță nu pierde timpul: De ce s-a apucat în Serbia – Autoritățile nu s-ar fi așteptat


















