Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, după apariţia imaginilor în care pleacă de la DIICOT pe motocicletă, fiind pe punctul de a lovi jurnaliştii.
Bărbatul a fost chemat joi de procurori pentru a fi audiat în dosarul fiului său, iar la plecare a avut un comportament reprobabil.
”În cauză cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.
Precizăm faptul că bărbatul a fost testat în vederea stabilirii consumului de alcool, ori de substanțe interzise, ambele rezultate fiind negative.”, a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei.
El a ieşit în fugă din sediul DIICOT, cu casca de motociclist pe cap, după care a urcat pe scuter. În momentul în care a fost înconjurat de jurnaliştii ce doreau să îi adreseze întrebări despre audiere, bărbatul a demarat şi a lovit doi cameramani aflaţi în faţa lui.



















