Mii de locuri de parcare închise peste noapte. Românii afectați grav de hotărârea neașteptată luată de autorități

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 10-09-2024 13:14

Actualizat: 10-09-2024 13:19

Article thumbnail

Sursă foto: Bugetul.ro

Mii de locuri de parcare au fost închise peste noapte într-o zonă foarte aglomerată. Astfel, românii sunt afectaţi în mod direct de hotărârea luată de autorităţi din cauza lucrărilor care au loc.

Totul s-a dat peste cap din cauza viitoarei staţii de metrou “Aeroport Otopeni”, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care a explicat şi unde ar trebui să îşi lase maşinile cei care ajung în aerogară.

Citeşte şi În cât timp se prescrie sancțiunea pentru o amendă din parcare. Ce trebuie să știe șoferii ca să scape de necaz

Unde s-au închis mii de locuri de parcare

Una dintre cele mai aglomerate zone din România este afectată de lucrările la noua linie de metrou. Este vorba despre Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” București, mii de locuri de parcare fiind blocate în această perioadă. Astfel, parcarea din faţa terminalului “Plecări” s-a închis ieri, 9 septembrie, iar pasagerii care ajung aici sunt sfătuiţi să acceseze parcarea situată în rondul central (parcarea P3), care va funcţiona în regim "short-term".

„Aici vor începe lucrările stației de metrou Aeroport Otopeni, și vor dura undeva, așteptăm să fie cât mai rapide și eficiente. De luni vor sta colegii mei aici astfel încât cei care nu știu, nu au aflat încă, să parcheze exact în parcarea din spatele meu. Sperăm că locurile de parcare pe care le avem să ofere necesarul pasagerilor noștri.

Parcarea mică din zona rondului este doar o soluție temporară fiindcă în acest moment, la aeroport se construiește o parcare cu o capacitate de 669 locuri, și mai mare decât parcarea principală care va fi închisă începând de luni.

Practic, începând de luni, capacitatea aeroportului va fi de 1.500 locuri de parcare. Iar începând din noiembrie, când va fi gata și această parcare, numărul locurilor va ajunge la 2.200”, a explicat Theodor Postelnicu, purtător de cuvânt Aeroporturi București.

Este important de ştiut că maşinile lăsate în parcare trebuie luate în decurs de o săptămână. În caz contrar, acestea vor fi ridicate de autorităţi şi mutate.

Preţurile parcării din Aeroportul Otopeni, exagerate

Deşi se închid mii de locuri de parcare, pasagerii care sunt nevoiţi să ajungă la aerogara din Otopeni nu par să fie nemulţumiţi de această situaţie. Ceea ce îi deranjează mai tare, însă, sunt preţurile considerate exagerate. Tariful este de 20 de lei pe oră, în timp ce în parcările din jurul aeroportului aceştia trebuie să plătească doar 60 de lei pe 24 de ore.

Magistrala M6 de metrou ar trebui finalizată pe tronsonul 1 în 2027, iar secţiunea a doua un an mai târziu şi va avea un traseu de peste 14 kilometri cu 12 stații.

„De la Gara de Nord până la Otopeni până în 2028. Ăsta e termenul maxim. Dar astăzi pe progresul pe prima secţiune, suntem undeva la 14%, din ce mi-au spus constructorii. Sigur, pe zona de tunele, că vor veni şi cu partea de arhitectură şi toate lucrurile care urmează”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o vizită pe șantierul secțiunii 1 Mai - Tokyo din Magistrala 6.

Citeşte şi Locul de parcare din București pentru care e nevoie de împrumut la bancă. Ce preț are și unde se află

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri