Industria petrolului suferă din greu, astfel că giganții din domeniu au fost nevoiți să ia măsuri rapide. În acest context, mii de locuri de muncă au fost deja desființate, însă restructurările de personal vor continua. Totodată, marile companii pregătesc și alte măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor.
Potrivit previziunilor specialiștilor, prețul petrolului va rămâne la un nivel scăzut pentru o perioadă lungă de timp. În aceste condiții, giganții din această industrie au decis să ia măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor. Printre cele mai frecvente măsuri se numără reducerile de personal și amânarea investițiilor.
Concedieri pe bandă rulantă pentru giganții din industria petrolului
Astfel, mii de angajaţi au fost concediați la companii precum Chevron şi BP, iar firmele promit economii suplimentare de zeci de miliarde de dolari. Planurile de investiţii au fost limitate, unele proiecte fiind amânate sau scoase la vânzare pentru a echilibra balanţa financiară.
În urmă cu câteva zile, ConocoPhillips a anunţat că va face noi reduceri de personal, în timp ce experţii avertizează că fenomenul reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga industrie americană.
„Nu este doar problema Conoco. Este un semnal de alarmă pentru întreaga industrie de petrol şi gaze din SUA” a declarat Kirk Edwards, directorul Latigo Petroleum, un producător independent din Texas.
Până și companiile de stat au fost afectate de această criză. Saudi Aramco a vândut un pachet de 10 miliarde de dolari dintr-o reţea de conducte pentru a-şi creşte lichiditatea, iar Petronas din Malaezia a tăiat 5.000 de locuri de muncă. În Marea Britanie, gigantul BP a anunţat în ianuarie tăierea a 4.700 de locuri de muncă.
Previziunile nu sunt deloc optimiste
Conform prognozelor Wood Mackenzie, preţul ţiţeiului Brent ar putea scădea sub 60 de dolari pe baril la începutul lui 2026 şi să rămână la acest nivel „câţiva ani”. La preţuri sub 60 de dolari, niciunul dintre marii producători occidentali nu poate susţine simultan planurile de investiţii şi dividendele sau răscumpărările de acţiuni aşteptate de investitori.
Morgan Stanley anticipează reducerea răscumpărărilor, iar BP a început deja acest proces. În paralel, nivelul îndatorării revine la valorile dinaintea boom-ului petrolier din 2022.
Potrivit Wood Mackenzie, investiţiile globale în producţia de petrol şi gaze sunt estimate să scadă cu 4,3% în acest an, la 341,9 miliarde de dolari, marcând prima reducere anuală din anul 2020 și până în prezent. În SUA, autoritatea Energy Information Administration avertizează că încetinirea investiţiilor va determina scăderea producţiei pentru prima dată din 2021.
Impactul social este semnificativ, în special în Texas, centrul industriei americane. ConocoPhillips estimează că până la 25% din angajaţi, adică până la 3.250 de persoane, ar putea fi concediaţi până la Crăciun. Chevron a început încă din februarie reduceri de până la 8.000 de locuri de muncă.
„Cea mai bună metodă de a proteja cât mai multe locuri de muncă este să rămânem competitivi”, a declarat Mike Wirth, CEO Chevron.



















