Miliardarul George Soros prevestește sfârșitul regimului Xi Jinping din China : 'Situaţia actuală îndeplineşte toate precondiţiile pentru o schimbare de regim sau o revoluţie'

Autor: Ion Motea

Publicat: 18-02-2023 14:45

Actualizat: 18-02-2023 13:27

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Miliardarul George Soros este de părere că în China sunt întrunite condiţiile pentru o schimbare de regim, chiar dacă asta nu se va întâmpla peste noapte.


 

Soros a spus că strategia "zero-Covid" a preşedintelui Xi Jinping a zdruncinat încrederea în Partidul Comunist.


"Situaţia actuală îndeplineşte toate precondiţiile pentru o schimbare de regim sau o revoluţie", a spus Soros despre China. "Dar acesta este doar începutul unui proces opac, ale cărui repercusiuni se vor resimţi pe o perioadă mai lungă de timp", preconizează miliardarul.


"Pe termen scurt, este probabil ca Xi să rămână la putere, deoarece deţine controlul ferm asupra tuturor instrumentelor de represiune", adaugă el. "Dar sunt convins că Xi nu va rămâne la putere pe viaţă, iar cât timp va fi la putere, China nu va deveni forţa militară şi politică dominantă pe care o urmăreşte Xi", a declarat filantropul.

Soros consideră că Rusia, de departe cea mai mare ţară din lume după teritoriu, şi China, a doua cea mai mare economie din lume, sunt principalele membre ale unui grup de "societăţi închise" în ascensiune, în care individul este aservit statului, conform news.ro.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri