Potrivit datelor oferite de Cushman & Wakefield Echinox, aproape 20 de proiecte de birouri, malluri și centre logistice sunt în construcție sau urmează a fi construite în țara noastră, valoarea acestora ridicându-se la nu mai puțin de 1,5 miliarde de euro. Printre cele mai importante investiții se numără cele ale gigantului CTP, care domină sectorul industrial.
Aproape 20 de proiecte de birouri, malluri şi centre logistice sunt în construcție sau urmează a fi construite, totalizând 887.400 de metri pătraţi. Investițiile totale sunt estimate la peste 1,5 miliarde de euro. Aceste proiecte includ 388.000 metri pătrați de retail, 367.100 metri pătrați industrial şi 132.300 metri pătrați de birouri.
Dezvoltatorii imobiliari pregătesc proiecte de miliarde de peste 1,5 miliarde de euro
Cu 130.000 de metri pătrați și respectiv 120.000 de metri pătrați, Cluj Mall şi Rivus Cluj, dezvoltate de Prime Kapital-MAS Real Estate şi Iulius Group, sunt cele mai mari proiecte. În sectorul industrial, CTP domină cu patru proiecte majore, care totalizează 255.000 metri pătrați, printre care se regăsește și CTPark Bucharest West, care are nu mai puțin de 100.000 metri pătrați.
„Piaţa traversează o expansiune accelerată, stimulată de densitatea redusă de spaţii în oraşele secundare“, a explicat Dana Radoveneanu, head of retail agency la Cushman & Wakefield Echinox.
Județele care au depășit Capitala în privința spațiilor de retail
Rapoartele Bucharest Retail Market și Romania Retail Regional Cities, lansate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, arată că, după primele șase luni ale acestui an, stocul de retail modern din România a ajuns la 4,73 milioane de metri pătrați.
Cea mai parte este localizată în zona de Centru - Vest a țării. Aici sunt incluse 16 județe din Transilvania și Banat, care au aproximativ 1,6 milioane de metri pătrați, adică 33% din total. Cu 1,33 milioane de metri pătrați (28% din total), București – Ilfov se situează pe locul doi.
Stocul de retail modern din zona de Centru – Vest a țării este cu 17% mai mare decât cel din București, și mai mult decât dublu față de cel din regiunea Moldovei (8 județe), care are aproximativ 735.000 de metri pătrați.
Zona de Sud a țării noastre, în care sunt incluse 16 județe, fără București – Ilfov, are o suprafață totală de retail modern de 1,1 milioane de metri pătrați.
La nivel național densitatea spațiilor de retail a crescut la 248 de metri pătrați/ 1.000 locuitori, aceasta fiind printre cele mai reduse din Europa.
















