Milionarul „șî eu” vrea să pornească din Iași și să se extindă ulterior în întreaga țară. Locuințele pe care le va construi vor avea între 176 și 200 de metri utili și o suprafață totală de 450 - 500 de metri pătrați. Terenurile pe care le va folosi au fost cumpărate în urmă cu câteva luni, fiind posibil să fie vorba chiar despre banii obținuți din vânzarea Spartan. Amintim că prețul tranzacției a fost de 20,3 milioane de euro.
Ștefan Mandachi are și investiții și în Timișoara, Iași și Suceava care însumează 10 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI: Cât costă, în realitate, noul Duster 2024. Varianta cea mai scumpă a SUV-ului fabricat în România ajunge la un preț destul de piperat
Cum a ajuns Ștefan Mandachi să investească în Miroslava după ce a vândut Spartan
Afaceristul Ștefan Mandachi a ales Miroslava pentru că locuiește în Iași, știe zona și crede că este un loc extrem de liniștit. Comuna are un potențial mare, în viziunea sa, dar și autorități implicate. Astfel, crede că va reuși să dea lovitura cu locuințele francizate și va reuși să cucerească și alte orașe, în viitor.
„Eu locuiesc în Iași, cunosc zonele bine, întrucât am studiat patru ani Dreptul la Iași. Iubesc Iașul și vreau ca de aici să plece conceptul de bază pentru o franciză de vile individuale premium în toată țara. Vom realiza 12 case impecabil construite, ca un flagship al francizei noastre. Vom edifica un ansamblu rezidențial premium într-o zonă foarte liniștită, edificii bazate pe calitate nu pe cantitate, de aceea am decis ferm să construim puțin și bine, pentru a depăși așteptările clienților. Ulterior, vom scala modelul de business și în alte orașe.
Am ales Miroslava pentru că are un potențial mare, autoritățile sunt proactive și sprijină investițiile, dar și prin prisma faptului că dețin o locuință proprie în aceeași localitate. Sunt familiarizat cu Iași, este un mediu antreprenorial excelent. În cea mai mare parte a timpului locuiesc la Iași și la Timișoara, două orașe pe care le respect și unde am investiții consistente“, a declarat Ștefan Mandachi pentru Ziarul de Iași.
CITEȘTE ȘI: Salariul regesc oferit curierilor din România. Criza de personal obligă firmele să ofere bonusuri consistente în acest domeniu
















