Milionul de euro al lui Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, făcut cu ajutorul „deciziilor corecte” din tinerețe: „Eram pe treabă”

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 01-05-2024 10:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este cel mai bogat politician din România, acesta venind la Primărie cu conturile deja pline cu bani.


Acestea sunt zvonurile care circulă în lumea milionarilor dar și a politicii. Pe lângă averea pe care o deține, edilul Sectorului 3, Robert Negoiță, a spus că încasează 15.000 de lei net și că adevărata lui avere este familia, acesta având 5 copii.

„Am văzut articole în care spuneau că Negoiță e cel mai bogat politician, cu sute de milioane. (…) În alte articole se zice «uite ce datorii are Negoiță la bănci, zeci de milioane de euro. E nenorocit, e rupt».

Adevărul e pe la jumătate, în sensul în care am luat și credite, că fără credite nu te poți dezvolta. (…) Am luat credite și am realizat investiții cu ele. Investiții bine administrate, bine gândite, care au generat profituri și nu profituri mici, într-o perioadă în care în România era mare nevoie”, a mărturisit Robert Negoiță.

Citește și: Apartamentul unde se răsfață Robert Negoiță, primarul Sectorului 3. Șocul pe care inspectorii DNA l-au avut când au ajuns în locuința edilului

Cum a făcut Robert Negoiță primul milion


Edilul Sectorului 3 a specificat faptul că una dintre principalele probleme ale României o reprezintă lipsa spiritului antreprenorial. Robert Negoiță a mai spus că primul milion de euro l-a făcut în anul 2003, la vârsta de 31 de ani, pentru că a luat decizii foarte bune. Negoiță are patru case, trei se află în Voluntari, județul Ilfov, iar una în Constanța. Pe de altă parte, edilul are 13 terenuri agricole în Popești Leordeni, Ilfov, 11 terenuri intravilane în București, Voluntari și Constanța, dar și alte trei „categorii de bunuri imobile”, care au mențiunea în construcție.
„Am avut atunci o perioadă bună și am luat niște decizii foarte bune. Eram niște copii, și eu și fratele meu, dar munceam mult. Munceam foarte serios și eram consecvenți. Adică nu eram azi într-o parte, mâine în partea cealaltă. Eram pe treabă și am luat niște decizii foarte corecte atunci”, a adăugat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, pentru Fanatik.

Vezi și: „Războiul” dintre Robert Negoiță și Nicușor Dan, dus la următorul nivel! Primarul sectorului 3 i-a făcut plângere penală. Acuzații grave la adresa conducerii PGMB
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri