Minciunile lui Nicușor Dan, recunoscute după 4 ani. Primarul Capitalei a admis că promisiunile din campania trecută sunt irealizabile

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 17-05-2024 17:23

Actualizat: 17-05-2024 17:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În cadrul unei emisiuni TV, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut o declarație neașteptată în contextul alegerilor ce se apropie. Edilul a admis că multe dintre promisiunile pe care le-a făcut bucureștenilor în urmă cu patru ani au fost hazardate, nereușind să le respecte.


Nicușor Dan a fost ales ca
primar general al Bucureștiului în anul 2020. La momentul respectiv, acesta a făcut mai multe promisiuni locuitorilor Capitalei. Totuși, multe dintre proiectele anunțate de Nicușor Dan nu au fost demarate sau duse la bun sfârșit.

În cadrul unei emisiuni TV, Nicușor Dan a admis că în urmă cu 4 ani a „avut anumite naivități” atunci când a făcut unele promisiuni bucureștenilor. Edilul a dat drept exemplu trenul metropolitan. Totuși, primarul general a subliniat că în privința unor „chestiuni mari”, precum termoficarea, atragerea de fonduri europene sau începerea unor investiţii, s-au făcut paşi importanți.

„O parte importantă. Pe unele, recunosc, am avut anumite naivităţi la momentul în care le-am făcut, cum ar fi trenul metropolitan, despre care nu avem informaţiile care este starea. E un proiect care aşteaptă CFR-ul, în linii mari, să-şi modernizeze şinele pe care le are în proprietate şi are un studiu de fezabilitate, are un program după care vrea să le modernizeze, noi trebuie să stăm după ei”, a declarat Nicuşor Dan, la Digi24.

(NU RATA: Omul cu banii din spatele lui Nicușor Dan. Cine îi finanțează campania electorală actualului primar general al Bucureștiului)

Nicușor Dan a nominalizat cea mai mare problemă a Capitalei


În plus, Nicuşor Dan a vorbit şi despre una dintre cele mai mari probleme ale Capitalei, cea a traficului rutier. Edilul a explicat că pentru decongestionarea traficului din București nu există soluții miraculoase, ani întregi fiind necesari pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.
„Dacă vorbim de trafic, privind obiectiv, nu există soluţie miraculoasă. După ce 20 de ani am aruncat cu blocuri peste tot fără să facem niciun fel de studiu de trafic, am înghesuit oameni, am construit mini-cartiere fără nicio şcoală, fără nicio grădiniţă, nu poţi să vii cu o soluţie miraculoasă, să spui: construiesc două poduri... De altfel, în anul 2023 s-au construit patru poduri în Bucureşti: unu de noi, unu de Sectorul 4, două de Sectorul 3. S-a simţit ceva? Nu s-a simţit! Deci nu există soluţie miraculoasă la trafic, mai ales după tot haosul ăsta care a fost creat. Ce am făcut pe termen scurt a fost, într-o oarecare măsură, ce a ţinut de noi, nu vorbesc de sectoare, a fost să stopăm sursa răului, adică această construcţie haotică în Bucureşti”, a spus edilul.

(VEZI ȘI: L-au prins pe Nicușor Dan! Primarul general al Capitalei, nevoit să recunoască public că instituția pe care o conduce are datorii)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri