Mini-compania de stat are 4 șefi și 2 angajați. Ce buget înghite „moftul” înființat în trecut de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 16-06-2025 08:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Casa de Comerț Unirea, societate înființată de Ministerul Agriculturii în 2018 sub conducerea PSD, continuă să funcționeze cu o structură managerială disproporționată și cu venituri aproape exclusiv din dobânzi bancare.

Deși a fost la un pas de desființare în timpul guvernării PNL, compania apare în proiectul de buget pe 2025 cu un număr redus de angajați, dar cu cheltuieli consistente pentru conducere și administrație.

Doi angajați și patru șefi. Cine conduce Casa de Comerț Unirea

Potrivit proiectului de buget pentru anul 2025, Casa de Comerț Unirea figurează cu doar doi angajați în total. Unul dintre aceștia este directorul general al companiei. Cel de-al doilea angajat nu deține nicio funcție de conducere, însă nu este clarificat în documentația oficială ce responsabilități are acest post.

În paralel, compania deține și un Consiliu de Administrație (CA) format din trei membri, ceea ce ridică numărul celor implicați în conducere la patru persoane. În anii anteriori, Consiliul era compus din cinci membri.

Deși cifra angajaților este minimă, cheltuielile de personal nu sunt deloc neglijabile. Bugetul indică faptul că pentru angajatul fără funcție de conducere este alocată suma brută de 106.000 de lei pe an, incluzând contribuțiile. Directorul general are prevăzut un buget de 114.000 de lei, iar membrii CA vor beneficia de o sumă cumulată de 118.000 de lei.

Activitatea aproape inexistentă și site-ul fără conducere

Un alt aspect care ridică semne de întrebare este lipsa de transparență privind conducerea instituției. Pe site-ul oficial al companiei nu sunt disponibile informații actualizate privind directorul general sau membrii Consiliului de Administrație.

Această absență a detaliilor esențiale despre organigrama de conducere contrastează cu alocările financiare semnificative prevăzute în bugetul pentru anul viitor.

Veniturile vin din dobânzi bancare. Activitatea comercială, aproape simbolică

Potrivit notei de fundamentare atașate bugetului pe 2025, veniturile companiei provin în proporție covârșitoare din dobânzi bancare.

În anul 2024, aceste venituri financiare s-au ridicat la aproape două milioane de lei, reprezentând sursa principală de finanțare a companiei.

Prin contrast, veniturile comerciale – cele rezultate din obiectul de activitate al companiei – sunt nesemnificative. Suma obținută din „adaos comercial” este de doar 133.000 de lei, notează Defapt.ro. Mai mult, nota precizează că cheltuielile de exploatare au fost susținute din veniturile financiare, ceea ce înseamnă că activitatea propriu-zisă este neprofitabilă. Rezultatul net din exploatare rămâne negativ, semnalând o ineficiență cronică.

O companie creată politic, care nu și-a atins obiectivul

Casa de Comerț Unirea a fost creată în anul 2018, în timpul mandatului de ministru al Agriculturii al Petre Daea (PSD), cu scopul de a promova produsele agricole românești și de a sprijini micii producători.

În realitate, compania nu și-a atins obiectivele stabilite inițial. În timpul guvernării PNL, a existat chiar o intenție declarată de desființare a companiei. Însă aceasta nu s-a concretizat.

După ce a funcționat cu sincope, proiecte abandonate și cifre modeste, Casa de Comerț Unirea a intrat într-un soi de hibernare operațională. Supraviețuiește mai degrabă prin plasamente bancare decât prin activitate economică propriu-zisă.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri