Ministerul Apărării Naționale a transmis miercuri că trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).
Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. Doi dintre militari, un soldat și un căpitan, au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, și un al treilea militar, cu gradul de soldat.
Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului, și este supus, la ora difuzării informației de presă, unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital.
Ceilalți doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriații la nivelul membrelor.
Conducerea unității a informat Parchetul Militar București și a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Ministerul Apărării: Trei militari au fost răniţi într-un poligon lângă București, pe timpul executării unei şedinţe de aprindere a unei încărcături de exploziv
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



