Ministerul de Externe: Convorbire telefonică a ministrului Luminița Odobescu cu omologul saudit

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 26-10-2023 08:30

Actualizat: 26-10-2023 08:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut miercuri, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Regatului Arabiei Saudite, Alteța Sa Regală Prințul Faisal bin Farhan Al-Saud, anunță MAE într-o postare pe facebook.


 


 


Cei doi interlocutori au avut un schimb de opinii pe marginea situației de securitate din Israel și Fâșia Gaza si a riscului de escaladare a conflictului în regiune, se arată în postare


"In cadrul discuției au fost abordate, printre altele, necesitatea protejării tuturor civililor, evacuarea în siguranță a cetățenilor străini din Fâșia Gaza, respectiv eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor. Totodată, a fost subliniată importanța acțiunii umanitare în sprijinul populației palestiniene din Fâșia Gaza", transmite MAE

În perspectivă, șefii celor două diplomații au convenit cu privire la necesitatea intensificării eforturilor diplomatice, inclusiv în cadrul inițiativei trilaterale UE-Regatul Arabiei Saudite-Liga Statelor Arabe, cu scopul obținerii unei păci cuprinzătoare în regiunea Orientului Mijlociu.

Convorbirea a oferit și prilejul unei evaluări a perspectivelor de consolidare a dialogului bilateral, prin valorificarea oportunităților comune în plan politic și sectorial.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri