Ministerul Dezvoltării anunță că a doua rundă de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele de construcţie şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, finanţate prin Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny”, va demara, luni, 10 aprilie, la ora 10:00.
”Această rundă va fi deschisă exclusiv pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Brăila, Constanţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi şi Vrancea, pentru care, în urma repartizării tuturor sumelor pentru finanţarea obiectivelor de investiţii care se încadrează în Program, au mai rămas fonduri disponibile în valoare totală de 1.236.793.353,89 lei”, a transmis Ministerul Dezvoltării.
Sursa citată a precizat că ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin care se aprobă demararea acestei noi sesiuni de depuneri de cereri de finanţare va intra în vigoare după 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Autorităţile locale din cele 10 judeţe vor avea la dispoziţie, timp de 30 de zile, începând de luni, 30 aprilie, ora 10:00, platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/, special creată pentru depunerea cererilor de finanţare pentru proiectele care vizează lucrări la reţelele de apă şi canalizare.
”27% dintre unităţile administrativ-teritoriale din România nu au acces la o reţea de apă, iar 57% nu beneficiază de canalizare, din acest motiv este nevoie de Programul de investiţii ”Anghel Saligny”, a arătat ministrul Cseke Attila.
Prin Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localităţi (apa, reţeaua de canalizare şi gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile, scrie news.ro
Ministerul Dezvoltării lansează al doilea apel de proiecte pentru investiţii în reţele de apă şi canalizare prin Programul Anghel Saligny
Trending

28-02-2026 15:32Actual
Previziunile sumbre ale noului Nostradamus. Omul care a prezis pandemia de Covid-19 știe ce se va întâmpla cu Donald Trump

28-02-2026 08:47Externe
UPDATE Israel și SUA au atacat Iran. Ayatollahul Iranului, Ali Khamenei, ar fi fost găsit mort

28-02-2026 14:05Actual
Toni Greblă sare la gâtul lui Nicușor Dan. Fostul șef al Autorității Electorale Permanente a scos la iveală neregulile majore din campania actualului președinte al României

28-02-2026 10:53Actual
Epstein de România era proxenet din Slobozia și dădea fete politicienilor și oamenilor cu bani. Ion Tămârjan a fost eliberat din închisoare

28-02-2026 10:12Actual
Abonamentele Orange nu mai au reduceri. Românii care au contractat servicii de la operatorul francez vor plăti mai mult

28-02-2026 11:52Externe
A murit Neil Sedaka. Celebrul compozitor și cântăreț american avea 86 de ani

28-02-2026 15:47Actual
Radu Miruță pornește răscoala împotriva PSD și PNL. Ce acuzații grave la aduce ministrul Apărării colegilor din Coaliția de guvernare: „Au fost parașutați politic în câte o funcție”

28-02-2026 08:49Actual
Infractori cu ChatGPT la CFR Călători. Metoda inovatoare a angajaților care făceau combinații cu biletele de călătorie

28-02-2026 09:40Actual
Chestionare auto 2026: Păcălelile frecvente din întrebările pentru sală. Aspiranții la un permis auto cad în capcană

28-02-2026 12:44Actual



