Ministerul Dezvoltării finanțează 341 de noi investiții, în 238 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
”Astăzi, putem anunța că, pentru Valul Renovării, am încheiat deja selectarea proiectelor depuse în cadrul primului apel de proiecte și am început selecția celor depuse în cea de-a doua rundă. Am început și evaluarea proiectelor depuse în cadrul celei de-a doua runde de apel pentru Fondul Local, dar vom mai anunța și proiecte finanțate, depuse în prima rundă”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Lista proiectelor finanțate, în valoare totală de 1.826.496.722,18 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro. Proiectele au fost depuse în cadrul celor două runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.
Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 88 de noi proiecte, în valoare totală de 741.424.809,42 lei, depuse de 39 autorități locale pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 253 de noi proiecte, în valoare totală de 1.085.071.912,76 lei, depuse de 199 de autorități locale pentru proiecte care vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.
Aceste 341 proiecte li se alătură celor 4.393 aprobate începând din luna octombrie și celor 440 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 5.174 de proiecte aprobate până în prezent.
Lista este disponibilă la secțiunea Dezvoltare teritorială, subsecțiunea PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr
Ministerul Dezvoltării: Prin PNRR, se finanțează 341 de noi investiții, în 238 de localități din România
Trending

03 marEntertainment
Dezastrul din Dubai a băgat spaima în vedetele din România. Și-au investit averile în apartamente, iar prețul imobilelor ar putea scădea peste noapte

03 marActual
Profeția lui Andrei Caramitru: Putin va fi KAPUT. Progresistul continuă să îi propovăduiască sfârșitul liderului de la Kremlin

03 marActual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

03 marActual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

03 marSocial
Banii ascunși ai lui Viorel Hrebenciuc. Cum a fost deconspirat fosta eminență cenușie a Partidului Social Democrat

03 marSocial
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

03 marActual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

03 marActual
Ce leafă încasează o măicuță sau un călugăr în 2026. Puțini știu că banii lor vin direct din fondurile lăcașelor de cult

03 marExterne
A început Al Treilea Război Mondial? Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, contrazis de Cozmin Gușă

03 marEconomie



