Ministerul Mediului are în plan crearea unui nou program Rabla. Anunțul a fost făcut, marți, de ministrul de resort, Graţiela Gavrilescu.
În urmă cu o săptămână şi jumătate a avut loc la Ministerul Mediului întâlnirea cu unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din România, care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Dâmboviţa - şi bănuiţi cine este - şi cu care am purtat discuţii despre cum trebuie să începem să repornim motoarele pentru marea debarasare şi chiar să creăm un Program 'Rabla' pentru electrocasnice. Românul doreşte să scape de acestea de acasă, dar nu ştie, la ora actuală, unde să se ducă şi îi este greu să meargă la colţul străzii.
Cea mai recentă iniţiativă la care ministerul de resort este partener a fost demarată de Ecotic şi se intitulează 'Oraşe Curate', fiind dedicată colectării echipamentelor electrice şi electronice uzate din mediul urban.
Începând cu 1 ianuarie 2016, potrivit legislaţiei naţionale care transpune Directiva privind deşeurile de echipamente electrice, producătorii din România au de îndeplinit o ţintă clară de colectare de 40%, procentajul urmând să crească până la 65%, în 2021.
La modul general, obligaţia asumată de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană este de a atinge, până în anul 2020, un nivel de reciclare a deşeurilor de minimum 50% din deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă.
În prezent, rata de colectare separată şi valorificare a deşeurilor municipale este de circa 5%, pe lângă pierderi de aproximativ un miliard de euro pe an pentru lipsa capacităţii de transformare a deşeurilor în materie primă, ca parte a circuitului economic al deşeurilor, conform datelor GreenTech.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a participat, marţi, alături de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la o conferinţă dedicată Zilei Mondiale a Mediului. În cadrul evenimentului, au fost prezentate o serie de autoutilaje de salubrizare 100% electrice, respectiv: o auto-măturătoare, aspiratorul urban şi o cisternă electrică.
De asemenea, au fost expuse câteva modele 'green made' de recipiente de colectare a deşeurilor, fabricate exclusiv din trestie de zahăr.
Vezi și Veste uriașă pentru milioane de români! Dezvăluiri în premieră despre noua Lege a pensiilor
Călin Popescu Tăriceanu, atac furibund şi acuzaţii grele la adresa lui Rareş Bogdan: Replică dură a jurnalistului Realitatea TV
EXCLUSIV! Șefa DNA făcută…PUI de vânzare! CODRUȚA, din ouă clocite de marinar, educate nemțește…
Ministerul Mediului are în plan un nou program RABLA: Grațiela Gavrilescu a făcut anunțul
Trending

11:23Actual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

09:28Actual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

16:48Politica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

11:59Economie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

08:49Actual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

13:57Politica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

14:15Actual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

16 febActual
Cireșele au apărut în piețe, dar prețul lor îi face pe cumpărători să se oprească doar pentru a privi

11:55Actual
Transformarea care are în prim-plan primul hipermarket din România. Carrefour Militari, de la o locație luată cu asalt, la o parcare goală

07:58Social



