Ministerul Sănătăţii a transmis printr-un comunicat de presă că împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie, mobilizează profesioniştii din domeniu care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate de cutremurele din Turcia.
"Ministerul Sănătății, împreună cu Universitățile de Medicină și Farmacie mobilizează profesioniștii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate. Totodată, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii. Sunt pregătite medicamente și materiale sanitare care pot fi puse la dispoziția autorităților turce", se arată în comunicatul de presă
Conform comunicatului, imediat după producerea cutremurului care a afectat grav comunitățile din Turcia și din nordul Siriei, Ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a luat legătura cu ambasadorul Republicii Turcia în România, dl. Ozgur K. Altan pentru a-și exprima solidaritatea și pentru a oferi un sprijin imediat. De asemenea, Ministerul Sănătății este în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări și pentru asigurarea evaluării medicale și a consilierii psihologice pentru 10 studenți români care sunt repatriați din regiunea afectată.
Mai multe informații despre înscrierea medicilor și asistenților medicali ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistență medicală și despre locațiile pentru donarea de sânge, destinat victimelor cutremurului se găsesc la www.ms.ro
Ministerul Sănătății este solidar cu victimele cutremurului catastrofal care a provocat mii de decese și răniți în Turcia și în Siria și oferă sprijin autorităților turce
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 marExterne
Ruptură totală în cadrul mișcării MAGA. Omul care îl venera pe Donald Trump a întors armele împotriva acestuia: „Absolut dezgustător și malefic”

01 marExterne
Vladimir Putin deplânge asasinarea ayatollahului Khamenei. Mesajul dur al liderului de la Kremlin pentru Donald Trump: „S-au încălcat toate normele moralității umane și dreptului internațional”

01 marPolitica
Tehnocratul Dacian Cioloș transferat la Securitate, în unitatea de filaj. Partidul PLUS ar fi fost cumpărat de fostul premier (VIDEO)

01 marActual
Salariul unui pompier de la ISU în 2026 și beneficiile oferite de stat. Iei pensie specială după 25 de ani de muncă

01 marEntertainment
Teanc de bani găsit pe stradă de Dani Oțil. Vedeta de la Antena 1 a anunțat și ce va face cu bancnotele, puțini ar proceda astfel

01 marHoroscop
Horoscop financiar martie 2026. Două zodii fac greșeli majore în investiții, dar și la locul de muncă

01 marSocial
Pensie chiar și după moarte. Urmașii pot încasa banii rămași de pe urma rudei decedate în termen de cel mult 3 ani

01 marActual
De ce s-au înmulțit magazinele Froo peste noapte. Atât plătesc românii care vor să-și ia franciză

01 marEntertainment
Motivul real pentru care Mircea Solcanu a fost dat afară de PRO TV. Prezentatorul aducea 6 milioane de euro pe sezon pentru postul de televiziune

08:17Actual



