Ministrul Adrian Câciu, despre 'gaura' din buget: 'E un deficit asumat, pe care trebuie să-l diminueazi în anii viitori. Valoarea nominală e undeva la 70 de miliarde de lei'

Autor: Ion Motea

Publicat: 16-05-2023 08:30

Actualizat: 15-05-2023 23:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a afirmat că Ordonanța adoptată recent de Guvern spre reducerea cheltuielilor bugetare nu e una îndreptată împotriva românilor ori a economiei.


 

Ministrul Adrian Câciu a declarat despre gaura de la buget ”e un deficit asumat, pe care trebuie să-l diminueazi în anii viitori”.



Acesta a precizat că măsurile sunt necesare acum, pentru ca situația să nu devină mai dificilă în 6 – 9 luni.

Câciu a mai spus că nimeni nu ar fi avut vreo problemă cu aceste cheltuieli, dacă investițiile s-ar fi făcut cu aceeași viteză.

”Ai un deficit pe care ți l-ai asumat ca țară


Întrebat despre ”gaura” de 20 de miliarde din buget, ministrul a răspuns: „Dacă vrem să tratăm așa lejer și plastic… Da, deficitul public e diferența dintre cheltuieli și venituri. Evident că ai un deficit pe care ți l-ai asumat ca țară. Anul acesta, dincolo de ponderea în PIB de 4,4, valoarea nominală e undeva la 70 de miliarde de lei. Acum, ți-ai asumat guvernamental acest lucru și în fața Comisiei Europene că vei avea acest deficit. Nu trebuie tratat, să folosesc același cuvânt, ca gaură. E un deficit asumat, pe care trebuie să-l diminueazi în anii viitori”.

Câciu a mai afirmat că, într-adevăr, „am avut o situație mai complicată în ianuarie și februarie, o reducere a consumului, dar în martie și aprilie lucrurile au început să se dezghețe”, conform b1tv.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri