Ministrul Adrian Câciu, despre plafonarea prețurilor la energie: 'Vom vedea cum acționăm din perspectiva bugetului'

Autor: Ion Motea

Publicat: 14-09-2023 23:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România (MIPE), Adrian Câciu, a precizat ce se va întâmpla cu măsura plafonării prețurilor la energie.


 

Ministrul Adrian Câciu a anunțat că peste 1,6 milioane de carduri de energie au fost deja alimentate cu bani, urmând ca, săptămâna următoare, alte 400.000 de persoane să primească banii.



Cred că cel mai important, astăzi discutând, pentru facturile de energie, cardurile de energie au fost încărcate pentru 1,65 de milioane de gospodării. Tranșa de 700 de lei aferentă lunilor de toamnă, și mai avem un număr de 400.000 de carduri care se încarcă săptămâna următoare, 400.000 de noi gospodării din program”, a declarat Adrian Câciu, la Antena 3 CNN.



Coaliția discută prelungirea măsurii


Cu privire la prelungirea acestei măsuri, ministrul Adrian Câciu a declarat că  ”va avea loc o analiză în luna februarie pe partea de finanțare, este o finanțare de cadru financiar 2014-2020, care încetează la data de 31 decembrie 2023. În funcție de evoluția situației pe partea de prețuri la energie vom vedea undeva în februarie-martie și vom lua o decizie cum vom reuși în continuare să sprijinim populația vulnerabilă”.



În ceea ce privește ajutorul pe energie, încă sunt discuții în coaliția de guvernare.


Acolo avem această plafonare a prețului, știți foarte bine la consumatorii casnici, 0,68 RON, și în funcție de cum evoluează piața de energie și prețurile, sperăm să nu mai evolueze în sus, vom vedea cum acționăm din perspectiva bugetului”, a mai spus Adrian Câciu.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri