Șefii diplomaţiilor din Uniunea Europeană se coordonează strâns ca să găsească soluţii pentru eliberarea tuturor ostaticilor luaţi de gruparea teroristă Hamas, a transmis luni pentru AGERPRES, Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Ministrul Luminiţa Odobescu participă, luni, la Consiliul Afaceri Externe (CAE), care are loc la Luxemburg.
"Informaţiile sunt extrem de sensibile şi trebuie gestionate cu maximă atenţie. Este vorba de viaţa unor oameni, de aceea suntem foarte prudenţi, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea publică, dar suntem în dialog cu toate autorităţile statelor din regiune şi nu numai cu autorităţile din regiune, dar acest lucru a fost discutat astăzi de către miniştrii de Externe, ne coordonăm strâns pentru a solicita şi pentru a găsi soluţii pentru eliberarea tuturor ostaticilor, inclusiv a cetăţeanului care are şi cetăţenie română", a spus Odobescu.
Ea a amintit că România "a condamnat cu toată fermitatea atacul atroce asupra Israelului şi a subliniat dreptul legitim al Israelului de a se apăra".
Luminiţa Odobescu a făcut apel la eliberarea ostaticilor luaţi în conflictul Israel-Hamas.
"Am cerut ferm, împreună cu ceilalţi colegi ai mei, eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, inclusiv a cetăţeanului israelian care are şi cetăţenie română", a arătat ministrul român, conform AGERPRES
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a făcut anunțul: Ne coordonăm ca să găsim soluţii pentru eliberarea tuturor ostaticilor luaţi de Hamas
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marActual