Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunță o scădere a prețurilor la produsele de bază: 'Cu siguranță, prețurile vor scădea'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 22-02-2023 16:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, anunță că prețurile la alimente vor urma să scadă. Anunțul a fost făcut miercuri.


Șeful Agriculturii a spus că preţurile de consum se vor linişti, iar la unele produse chiar vor scădea, mai ales la cele care apar în această perioadă, informează Mediafax, citată de
Știripesurse.ro.

Petre Daea: „Tot timpul sunt cu ochii pe rafturi, dar cu siguranţă preţurile vor scădea”


„Va veni timpul când preţurile se vor linişti, piaţa s-a liniştit şi vom vedea în continuare o stabilitate a preţurilor, la unele produse chiar o scădere a preţurilor de consum, în mod deosebit la cele care apar acum. O să vedeţi şi în piaţă o ofertă, zic eu, generoasă. Aţi văzut ceapa verde, aţi salata, văzut ridichiile, varza timpurie. Vă uitaţi şi la ulei, la pâine şi celelalte preţuri n-au crescut, sunt stabile şi le vedem în continuare ca o tendinţă de scădere a lor, pentru că şi importurile au început să scadă.


Tot timpul sunt cu ochii pe rafturi, dar cu siguranţă preţurile vor scădea. Eu cumpăr de la oamenii din piaţă. Ultima dată am dat 1.000 de lei pe toate produsele pe care le-am luat de acolo: miere, brânză, cârnaţi. Produse româneşti excepţionale şi vă îndemn să vă duceţi să cumpăraţi de acolo”, a afirmat Daea.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri