Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis marți seara la postul de televiziune Antena3 că în unele zone culturile agricole sunt compromise total din cauza secete, însă va încerca să scoată la lumină ceea ce poate.
Petre Daea a fost întrebat, marţi, la Antena 3, despre seceta din ţară şi dacă era situaţia diferită în cazul în care România avea un sistem de irigaţii.
“Da, în suprafeţele posibile de irigat - că România nu poate să irige întreaga suprafaţă a ţării, însă este un regret al nostru şi în primul rând al meu, pe care l-am consemnat la faţa locului văzând pierderile de cultură şi, evident, chinurile pe care le au fermierii, în condiţiile în care în acest moment dificil s-au îndreptat asupra lor şi condiţiile climatice şi scumpirea inputurilor din agricultură”, a afirmat ministrul Agriculturii.
El a mai anunţat că fermierii i-au cerut să schimbe destinaţia culturilor afectate de secetă.
”Lucrurile sunt mai grele la culturile prăşitoare. Sunt parcele şi parcele, sunt culturi şi culturi, sunt zone şi zone. Acolo unde precipitaţiile au căzut şi unde au putut fermierii să aducă apa prin mijloacele lor pe care le-au putut realiza de-a lungul vremii, având o sursă de apă, lucrurile sunt bune. Acolo, însă, unde nu au căzut precipitaţii, avem pierderi de cultură care înseamnă şi compromiterea totală a unor suprafeţe.
Am fost acolo la orele 12 noaptea, la Buzău. Mă întreba cineva că ce caut eu noapte? Păi nu mi-a ajuns ziua, că mă duceam ziua. (...) Acolo e numai praf. Noaptea, de regulă, găseşti o rouă în cultură, acolo nu exista. Porumbul a murit. Şi fermierii mi-au cerut următorul lucru, Domnule ministru, se mai face porumbul? Nu. Daţi-ne voie să îi schimbăm destinaţia pentru că ne trebuie, pe de o parte furaje şi iată că folosim masa vegetativă care o avem, pe de altă parte, ne eliberăm şi noi terenurile pentru a pregăti cultura următoare”, a menţionat ministrul Agriculturii.
Întrebat dacă scoate situaţia la lumină şi dacă da, în ce proporţie, Petre Daea a răspuns: “Altfel nu veneam. Scot la lumină ceea ce pot să scot. Nu ştiu care este procentul, dar, o scot la lumină. Eu nu pot să cresc producţia, eu trebuie să leg anii agricoli. Este un mare pericol în acest moment când nu ai prima cultură din care să obţii venit”, scrie news.ro
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, despre secetă: Scot la lumină ceea ce pot să scot
Trending

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate au ajuns la armistițiu UPDATE

11:24Actual
Miercurea Mare, tradiții și superstiții. Denia zilei de post și ce să nu faci astăzi, 8 aprilie 2026

10:37Politica
Călin Georgescu plânge Realitatea Plus, unde îl chema frecvent Anca Alexandrescu. Postul TV, închis de CNA

40 minute în urmăEntertainment
Anca Alexandrescu, mesaj pentru cei care se bucură de închiderea Realitatea Plus. Prezentatoarea TV rămâne șomeră, varianta online pică la CNA
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



