Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a transmis marți că piloţii ucraineni pot fi instruiţi în România, la Baza 86, prin contract, dar piloţii români au prioritate la pregătirea pe aeronavele F-16.
"Aşa cum a ieşit şi din deciziile pe care le-am luat la nivel politic, în România (piloţii ucraineni - n.r.) nu sunt excluşi, dar va fi pe bază contractuală", a arătat ministrul, adăugând că cel puţin trei state şi-au exprimat dorinţa, până în prezent, de a trimite piloţi la acest centru de instruire.
El a vorbit şi despre situaţia de securitate de la graniţă.
"La acest moment nu există nicio formă de încălcare a teritoriului naţional, fie el terestru, naval sau aerian. Din acest punct de vedere, cetăţenii români se află într-o stare de siguranţă absolută", a susţinut el.
În ceea ce priveşte anularea procesului de achiziţie de corvete, ministrul de resort explică faptul că nu există "lucruri imputabile Ministerului Apărării Naţionale" şi că "România nu a dus lipsă de planuri de apărare care să includă Marea Neagră".
Despre Grupul de Luptă de la Cincu, Tîlvăr afirmă că în prezent "nu există această nevoie operaţională pentru ridicarea la rang de brigadă".
"Asta nu înseamnă că nu suntem pregătiţi să o facem", menţionează ministrul, conform AGERPRES
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: Piloţii ucraineni pot fi instruiţi în România pe bază de contract
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



