Ministrul Apărării este audiat în Parlament! De către cine a fost făcută această solicitate

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 14-01-2019 18:46

Actualizat: 14-01-2019 18:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

PNL îi cere audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului a ministrului Apărării, Gabriel Leş.


„Plecând de la situaţia licitaţiilor pentru corvete, am decis să solicităm ca la prima reuniune a Comisiei pentru apărare să-l chemăm pe ministrul Leş în faţa comisiilor ca să ne explice cum stăm cu programele de modernizare, pentru că avem întârzieri foarte mari şi, iată, s-a ajuns în situaţia bizară în care un guvern sesizează singur Parchetul, în privinţa propriei incompetenţe sau propriei corupţii, sau, mă rog, pentru a boicota un program vital de modernizare în zona Mării Negre, unde, după toate blocajele pe care le avem în zona aeriană, după cum ştiţi am avut MIG-urile blocate la sol în cursul anului trecut, iar avioanele noi nu au putut să decoleze în iarnă, avem această problemă cu a doua blocare a licitaţiilor pentru corvete”
, a afirmat Ovidiu Raeţchi, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Deputatul PNL a precizat că în Biroul Executiv al partidului s-a discutat şi despre faptul că România ar putea să nu îndeplinească în 2018 ţinta cheltuirii a 2% din PIB alocaţi Apărării. De asemenea, el a reluat, în numele PNL, apelul către ministrul Apărării de a renunţa la „procedura de suspendare a numirii generalului Ciucă” în fruntea Statutului Major General.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, într-un comunicat, că procedura de achiziție a patru corvete (un tip de nave de război) a fost suspendată deoarece există suspiciuni cu privire la legalitatea procedurii. De asemenea, MApN anunță și că a fost sesizat Parchetul Militar, informează libertatea.ro


Vezi și

EXCLUSIV Dedesubturile crimei de la Mediaș! Răfuială între ‘pui de interlopi’


Dezvăluire-bombă! Adevărata miza a războiului Klaus Iohannis-Olguța Vasilescu – Asigurarea pe care o așteaptă președintele


Mare atenție! S-a aflat cine va putea beneficia de pensia ocupațională

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri