Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, confirmă: În această zonă s-au găsit bucăți care pot fi de dronă. Nu sunt elemente care să genereze pericolul ca astfel de bucăți să reprezinte o amenințare

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 06-09-2023 14:30

Actualizat: 06-09-2023 14:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a confirmat astăzi că bucăți de dronă au fost găsite pe teritoriul românesc, în urma atacurilor rușilor asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Reamintim că Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt în MAE-ul ucrainean, a transmis că, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în cursul atacului asupra Portului Izmail ar fi căzut drone rusești pe teritoriul României.


Acum, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, la
Antena 3, că pe teritoriul țării noastre au fost găsite bucăți care pot fi de dronă. Totuși, a precizat șeful MApN, că astfel de bucăți nu reprezint o amenințare.

Ce a declarat șeful MApN


„S-a văzut că într-un interval destul de redus din punct de vedere temporal au fost o serie de atacuri pe care Rusia le-a făcut împotriva facilităţilor portuare şi a depozitelor ucrainene, motiv pentru care cred că este important să întărim măsurile de vigilenţă. Vom avea mai multe puncte de observaţie, mai multe patrule. În acelaşi timp, echipamentele pe care le folosim, care din punct de vedere tehnic pot acoperi zona, rămân în continuare funcționale și într-o fază de precauție și de atenție crescută.


Pentru că noi am acoperit o zonă foarte mare, inclusiv zona despre care au fost discuții în spațiu public și confirm că în această zonă s-au găsit bucăți care pot fi de dronă.

O să merg la Chilia, am fost aici la Plauru, sunt însoțit și de prefectul județului, am vorbit și cu primarul de aici și apoi o să merg la Galaţi, pentru că și Galaţiul, chiar dacă este la o distanță destul de mare de Reni, cred că este un oraș cu autoritățile pe care trebuie să discutăm din nou pentru a-i asigura de faptul că ne dorim ca România viața să se desfășoare normal, iar contribuția pe care ne-o putem aduce la asta este una pe care ne-o asumăm.

Nu s-a pus problema pentru că nu sunt elemente care să genereze pericolul ca astfel de bucăți să reprezinte o amenințare”, a declarat Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.

Precizările purtătorului de cuvânt al MApN, Constantin Spînu


Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN, a precizat, la Digi24, că, în zona localității Ceatalchioi, echipele de investigație ale MApN, în cursul serii, au descoperit bucăți care pot fi asimilate cu bucăți din dronă.

Totuși, investigația de-abia a început, a spus Spînu, care a subliniat că bucățile pot fi mai vechi.

„Este singura certitudine pe care o avem (n.r. - anume că bucățile de dronă nu sunt de noaptea trecută)”, a precizat Constantin Spînu.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri