Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat miercuri seară că nu are "nicio problemă" şi stă "extrem de liniştit" în ceea ce priveşte modul în care se fac achiziţiile militare.
"Nici ministrul şi nici şeful Statului Major al Apărării nu au atribuţii directe în înzestrare. Sunt beneficiarii care îşi fac documentele care ţin de necesităţile lor de înzestrare, de capabilităţile de care au nevoie, le pun la dispoziţia Departamentului pentru armamente, care este autoritatea contractantă, împreună cu Romtehnica, societate în cadrul MApN (...). Am fost şi secretarul MApN, am mai fost ministru şi nu am avut niciodată nici divergenţe şi nici discuţii pe înzestrare, în sensul cu cine să facem comisioane sau alte lucruri urâte care s-au spus. Şi încă ceva: sunt instituţii care se ocupă de astfel de lucruri şi nu am nicio problemă, stau extrem de liniştit", a susţinut Leş, la DIGI TV.
El a mai precizat, în legătură cu "scenariul" potrivit căruia ar fi promovate anumite persoane pentru a gestiona dosarele de achiziţii militare, pe sume foarte mari de bani, că regretă faptul că generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Armatei, nu a ieşit să spună că astfel de discuţii nu au existat niciodată.
"Astăzi, ca ministru al Apărării, nu sunt în situaţia să forţez, de exemplu, secretarul de stat pentru armamente să facă într-un anumit fel sau în alt fel, să ducă licitaţia într-un anumit fel sau într-un alt fel. Pentru că cei care stabilesc cerinţele operaţionale sunt cei tehnici (...). Nu o face nici ministrul şi nici şeful Statului Major al Apărării, ci sunt anumite documente care se aprobă în colegiul ministerului, după ce trec o sumedenie de astfel de etape. Ceea ce regret aici, au apărut astfel de scenarii şi mă aşteptam ca să iasă, de exemplu, domnul general Ciucă să spună că astfel de discuţii noi nu le-am avut niciodată", a afirmat Leş.
Vezi și
De necrezut! Unde ar locui tatăl premierului Viorica Dăncilă (foto) – Imagini incredibile
Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor
Ministrul Apărării Naţionale: 'Nu am avut niciodată nici divergenţe şi nici discuţii pe înzestrare '
Trending

09:12Actual
Moșia lui Călin Popescu Tăriceanu de pe malul lacului. Fostul premier își duce traiul într-un adevărat paradis

21 febActual
Sunetele misterioase din adâncul Mării Negre și ce au descoperit cercetătorii în zonele fără oxigen

21 febActual
Telefonul îți este ascultat legal, dar poți, doar din setări, să oprești colectarea de date

21 febActual
Traian Băsescu se reîntoarce la Primăria Capitalei dacă acceptă oferta lui Ciprian Ciucu

08:27Actual
Milionarul discret care cumpără un hotel întreg pe litoral. Fostul arbitru din Divizia A este milionar în euro

12:25Externe
Rușii au dat un răspuns pe măsură, după lovitura aplicată de către ucraineni. Explozii în capitala Kiev

11:07Sport
Cum și-a petrecut Victor Ponta seara de sâmbătă. Fostul prim-ministru a rămas profund impresionat și a făcut o declarație de atașament: „Voi fi toată viața!”

10:43Externe
Pericol pentru românii care trec pe șoselele din Bulgaria. Riscă amenzi de circulație foarte mari

11:47Actual
Întrebări halucinante pentru chatbotul ANAF: „Ana, vrei să facem sex?”

15:33Externe



