Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu: 'Nu este cazul ca România să intre în conflict în acest moment. NATO nu intervine militar, indiferent de ce se întâmplă în Ucraina'

Autor: Ion Motea

Publicat: 03-02-2022 22:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a vorbit despre aducerea de noi trupe americane pe teritoriul României: ”Americanii au arătat-o practic că țările din NATO sunt protejate în cazul unui posibil pericol”.


 


Este o cerere pe care țările din est și din centrul Europei au făcut-o încă din 2014 pentru o prezență înaintată a trupelor NATO în zona flancului estic. Deci este o cerere mai veche care a fost activată acum când situația o cere, când avem o situație de pericol posibil la frontiera Ucrainei.

Este un răspuns indirect la cererea Rusiei considerată de NATO și de toată lumea ca fiind inacceptabilă de a se retrage NATO de pe flancul estic până la limita stabilită până în 1997. Acest lucru este imposibil de acceptat. Americanii au arătat-o practic că țările din NATO sunt protejate în cazul unui posibil pericol.

Are și semnificația unei înțelegeri a situației din această zonă unde populația simte nevoia unui sentiment mai important de siguranță și țările NATO au stabilit că frontul acesta estic trebuie suplimentat și trebuie fortificat. Nu este cazul ca România să intre în conflict în acest moment . NATO nu intervine militar, indiferent de ce se întâmplă în Ucraina. Trebuie să ne pregătim pentru orice situație”, a declarat Vasile Dîncu la B1TV.

Vezi și:


Toți ochii lumii sunt ațintiți asupra conflictului Rusia-Ucraina. Vasile Dîncu: ‘Sperăm că nu va avea loc un conflict. Trebuie înțeles că toate acțiunile NATO au un caracter defensiv. Dar nu se știe niciodată’


Stagiul militar voluntar va fi un succes pentru România? Vasile Dîncu: ‘Sunt mulți tineri care vor să facă pregătire militară’


Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, aruncă cu ‘săgeți’ în liberali: ‘Să îți ataci partenerul de guvernare, nu cred că e o soluție de succes, sunt teme importante care trebuie atacate’



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri