Ministrul Bogdan Aurescu, noi discuții despre Schengen cu un ministru austriac: Aderarea României este în avantajul Austriei

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 19-01-2023 19:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 19 ianuarie 2023, o întrevedere bilaterală cu ministrul federal pentru afaceri europene și internaționale al Republicii Austria, Alexander Schallenberg, în marja participării la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos, printre subiecte aflându-se și aderarea României la spațiul Schengen.


 


 


 


 

”Discuţiile dintre cei doi miniştri au vizat subiectul aderării României la spaţiul Schengen şi s-au înscris în continuarea contactelor anterioare. Ministrul Bogdan Aurescu a adresat omologului austriac apelul părţii române la o atitudine constructivă de cooperare, de reconsiderare a poziţiei adoptate anterior şi de avansare pe calea angajamentului spre dialog şi deschidere din partea Austriei pentru identificarea, în perioada următoare, de soluţii pentru depăşirea situaţiei de blocaj determinate de poziţia nefondată a Austriei”, a transmis, joi, MAE, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, demnitarul român a făcute referire, în context, la faptul că aşteptarea României privind aderarea la Schengen este considerată legitimă şi deplin justificată de către toţi ceilalţi parteneri europeni, precum şi de către instituţiile europene, care au recunoscut eforturile şi progresele realizate de România, pe toate planurile, gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen fiind confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre.

”Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să fie o parte a soluţiei pentru consolidarea securităţii şi protejarea eficientă a frontierei externe a Uniunii Europene, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni. De asemenea, a subliniat că aderarea României este în avantajul Austriei: cu cât frontiera externă a UE - în cazul de faţă a României - este mai departe de frontierele Austriei, cu atât aceste frontiere sunt mai sigure şi mai protejate”, a mai transmis MAE.

Potrivit documentului citat, în acelaşi timp, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România îşi menţine deschiderea faţă de preocupările părţii austriece legate de creşterea migraţiei ilegale.


Ministrul a reiterat abordarea constructivă privind susţinerea adoptării şi implementării, la nivel european, a unor măsuri concrete de combatere a acestui fenomen şi de întărire a frontierelor externe ale Uniunii, deşi partea română respinge conexiunea artificială între aderarea la Schengen şi evoluţiile la nivel european în materie de combatere a migraţiei ilegale, nefiind pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest şi nici sursă de mişcări secundare înspre Austria, după cum o arată în continuare foarte clar statisticile Frontex şi ale altor agenţii relevante.

”Ministrul român de externe a comunicat omologului austriac dinamica foarte bună a cooperării cu Preşedinţia suedeză a Consiliului UE, care a confirmat sprijinul activ pentru avansarea rapidă a acestui dosar, inclusiv în contextul declaraţiilor recente ale Prim-ministrului suedez în plenul Parlamentului European, cu ocazia prezentării priorităţilor Preşedinţiei, respectiv al asigurărilor ministrului suedez de externe, în discuţiile cu ministrul Aurescu din 11 ianuarie, când acesta a subliniat caracterul prioritar acordat aderării României de către preşedinţia suedeză şi faptul că aceasta va iniţia în perioada care urmează un proces de consultări cu toţi actorii implicaţi”, a mai transmis MAE.

Potrivit ministerului, Bogdan Aurescu a evocat necesitatea restabilirii atmosferei de încredere în relaţia româno-austriacă în contextul impactului negativ pe care decizia Austriei de a respinge, prin vot, aderarea României la Schengen îl generează asupra relaţiilor bilaterale.


”Ministrul Bogdan Aurescu a luat notă de disponibilitatea exprimată de ministrul Alexander Schallenberg de a se implica în promovarea unei abordări constructive, de deschidere, în beneficiul relaţiei bilaterale şi al cooperării în plan european între România şi Austria. De asemenea, a luat notă de poziţia omologului austriac ca ministerele de interne din cele două ţări să continue a fi implicate în principal pe dosar, iar ministerele de externe să faciliteze dialogul. Ministrul austriac a exprimat, de principiu, cu titlu preliminar, deschiderea pentru un plan de lucru care să vizeze tematica discutată”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu l-a informat pe ministrul Alexander Schallenberg asupra demersurilor în curs ale părţii române pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării României la spaţiul de liberă circulaţie, sens în care a menţionat convorbirile recente avute cu o serie de omologi europeni şi reconfirmarea de către aceştia a sprijinului ferm pentru o decizie pozitivă în cel mai scurt timp, scrie news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri