Ministrul de Externe rus, despre negocierile cu Ucraina: 'Ne-am blocat din cauza instrucțiunilor pe care le primesc de la Washington, Londra și alte capitale'

Autor: Ion Motea

Publicat: 30-04-2022 17:45

Actualizat: 30-04-2022 17:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a precizat că Federația Rusă nu se consideră a fi în război cu NATO din cauza Ucrainei, dar acuză unele țări membre ale Alianței că blochează negocierile de pace.


 

Moscova susţine că a lansat invazia în parte din cauza temerilor că Ucraina s-ar putea alătura NATO, transmite Reuters citând agenţia rusă de presă RIA.

RIA a informat că şeful diplomaţiei ruse a declarat pentru canalul Al Arabiya din Dubai că este vina Ucrainei pentru blocarea discuţiilor de pace. Serghei Lavrov a acuzat Kievul că şi-a schimbat poziţia în procesul de negociere.


Ministrul rus de externe a declarat că Ucrainei i s-ar fi oferit garanţii de securitate din partea ţărilor membre ale Consiliului de Securitate al ONU dacă Kievul ar fi fost "cinstit" în negocieri."Ne-am blocat din cauza inconsecvenţei lor, din cauza dorinţei lor de a juca jocuri de fiecare dată şi, din câte îmi dau seama, din cauza instrucţiunilor pe care le primesc de la Washington, Londra şi alte capitale să nu accelereze procesul de negociere", a mai declarat Serghei Lavrov, conform agenţiile ruse de presă, informează
agerpres.ro.

Vezi și:


Serghei Lavrov: ‘Dacă SUA și NATO sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană, atunci, înainte de orice, ele trebuie să se trezească și să nu mai livreze arme și muniții regimului de la Kiev’



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri