Statutul de stat membru Schengen nu mai poate fi ridicat României decât dacă renunţă România la o astfel de calitate, a transmis joi ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
”Procesul este ireversibil, statutul de stat membru Schengen nu mai poate fi ridicat României decât dacă renunţă România la o astfel de calitate, ceea ce nu se pune problema (...) este un bun pas înainte, către o poziţie, un statut care ne avantajează în perspectiva imediată, inclusiv în discuţiile privind ridicarea controalelor la frontiera terestră”, a afirmat, joi seară, la Digi 24, Cătălin Predoiu.
Ministrul de Interne a fost întrebat când va adera România şi cu graniţele terestre şi a afirmat: ”Nu mă hazardez să precizez o dată, n-am făcut-o nici anul trecut în legătură cu un eventual pas…”.
”Clar că noi vom reîncepe aceste discuţii şi aceste demersuri imediat în 2024. Cred că următorul Consiliu JAI e un punct de start. Vom începe aceste discuţii, inclusiv preşedinţia belgiană are pe ordinea de zi, de priorităţi, discuţii privind funcţionalitatea spaţiului Schengen şi în această marjă este o bună ocazie de a relua convorbirile, nu numai la nivelul Consiliului JAI, ci mai ales în plan bilateral şi multilateral”, a mai declarat Predoiu.
România va intra în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime din luna martie a acestui an, scrie news.ro
Ministrul de Interne, despre aderarea la Schengen: Statutul de stat membru nu mai poate fi ridicat României
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



