Ministrul Economiei, Florin Spătaru: 'Țara noastră va urca din punct de vedere calitativ. Vorbim de domenii strategice, critice, care vor poziționa România ca un hub industrial'

Autor: Ion Motea

Publicat: 11-03-2023 14:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a dezvăluit publicului, în cadrul unei emisiuni online, domeniile strategice care vor urca România la un nivel superior pe piața europeană.


 

Ministerul Economiei nu a avut în atribuții comerțul exterior, a ținut să precizeze ministrul Economiei, Florin Spătaru. Totuși, a continua el, ”prin activitatea pe care o desfășurăm și prin rolul pe care îl avem în piața unică europeană, ne-a determinat să intrăm în legătură cu mulți investitori străini în domenii strategice. Vorbim de domenii mari, cu investiții majore. Bineînțeles că rezultatele anului 2022, acest volum al investițiilor de 11 miliarde de euro în România, a fost generat și de activitatea pe care noi am derulat-o.


Dar sunt proiecte mari, de anvergură, la care lucrăm împreună cu Direcția de politici industriale și cu celelalte echipe din minister, și vă pot da câteva domenii în care sper să avem, în perioada următoare, câteva rezultate notabile. Vorbim de industria bateriilor, de industria semiconductorilor, iar separat, într-o altă zonă, vorbim de industria de apărare
”, a declarat ministrul.

Florin Spătaru a menționat să sunt în desfășurare discuții cu ”mari companii de prestigiu pentru asigurarea, pentru facilitarea unor asocieri între companiile de stat și aceste companii străine”.


Rugat să estimeze cam câteva fabrici ar putea fi deschise, ministrul, a spus că, ”dacă vom avea două companii mari în domeniul bateriilor și în domeniul semiconductorilor, credeți-mă că România va urca din punct de vedere calitativ, la un alt nivel în piața europeană. Pentru că aici vorbim de domenii strategice, critice, care vor poziționa România ca un hub industrial, având la dispoziție aceste zone”, a răspuns ministrul Economiei, adăugând că sunt mult mai mulți potențiali investitori. ”Putem vorbi, astfel, și de investiții în facilități logistice pentru industria alimentară, dar cel puțin cele două domenii strategice sunt, cel puțin din punctul meu de vedere, definitorii și esențiale pentru economia românească”, a detaliat Florin Spătaru, conform dcbusiness.ro.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri