Parteneriatul între autorităţile locale şi antreprenori este esenţial şi el se poate realiza prin iniţierea unui OMD, a transmis duminică ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea.
„O vizită în Alba Iulia trebuie să înceapă cu Cetatea Alba-Carolina. Încărcătura istorică a locului este foarte mare şi trebuie cunoscută atât de români, cât şi de străini. Aici a existat un castru roman, apoi în 1715 a început construcţia fortificaţiei, a cetăţii medievale. Momentele importante ale istoriei noastre, culminând cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918, sunt strâns legate de Alba Iulia”, a scris Ştefan Radu Oprea, duminică pe Facebook.
Ministrul Economiei a mai spus că judeţul Alba şi Alba Iulia au un potenţial turistic de necontestat.
„Din păcate, datele statistice şi studiile arată că acest potenţial este prea puţin fructificat”, mai precizat Oprea.
Ministrul PSD a mai spus că strategiile locale sunt foarte importante pentru dezvoltarea potenţialului turistic şi atragerea turiştilor români şi străini.
„Parteneriatul între autorităţile locale şi antreprenori este esenţial şi el se poate realiza prin iniţierea unui OMD (organizaţie pentru managementul destinaţiei). Despre potenţialul turistic al judeţului Alba am discutat cu eurodeputatul Victor Negrescu şi subprefectul Corneliu Mureşan”, a concluzionat Ştefan Radu Oprea, scrie news.ro
Ministrul Economiei, Radu Oprea: Parteneriatul între autorităţile locale şi antreprenori este esenţial şi el se poate realiza prin iniţierea unui OMD
Trending

14:00Economie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

14:30Social
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

08:00Politica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

08:30Economie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

11:30Economie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume

09:30Politica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

15:00Economie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

11:00Economie
Ce mai face Daniel Dines, fondatorul UiPath: „M-am apucat de peptide, de suplimente... Cred că iau vreo 60 de suplimente diferite pe zi. Și toate au fost recomandate și verificate de AI”

07:30Politica
România, mare putere globală. Noua ordine mondială ar urma să ne claseze într-o poziție mai bună

12:00Social
Metrou în Colentina, Voluntari, Bragadiru. Lista completă de stații pe care le va avea M7, Vlad Popescu Piedone a semnat pentru studiul de fezabilitate
Articole Similare

16:07Actual
[P]Ce sunt jocurile Bell Link și cum funcționează premiile

14:05Actual
Sectorul 5 a pornit Studiul de Fezabilitate pentru linia de metrou M7

13:07Economie
Curs valutar BNR 24 septembrie 2026: Euro scade ușor, dolarul urcă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment



