El a subliniat că o grevă şi prelungirea perioadei de examinare, cu efect imediat asupra copiilor, "trebuie tratate foarte serios".
"Continuarea dialogului şi găsirea unei soluţii concrete de a rezolva această situaţie trebuie analizată şi prioritizată în perioada imediat următoare pentru ca acei copii să nu sufere, pentru a putea avea generaţii care să nu-şi aducă aminte după ani de zile că au trecut printr-o situaţie critică şi nu ştiu ce se întâmplă mâine cu ei, când vor trebui să fie admişi la liceu, să dea acele evaluări naţionale, să poată să îşi continue activitatea educaţională aşa cum trebuie", a mai spus ministrul.
Greva generală din învăţământ a fost declanşată luni, 22 mai, când peste 150.000 de cadre didactice şi circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic au recurs la această formă de protest.


















